Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 4.056 de evenimente, 2.873 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.183 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 759 de posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 180 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 184 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 19 persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 6 autori în 7 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 931 de permise de conducere și retrase 305 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 9.067 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei.

Duminică, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 10 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (999) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 34 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane. De asemenea, polițiștii au salvat o persoană aflată în situații critice.

În ultimele 24 de ore au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.381 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 62.250 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 69 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 27.762 de mijloace de transport și 124.630 de persoane, dintre care 11.467 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut