Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.090 de evenimente, 2.797 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.293 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 819 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 26 de autori în 14 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Echipajele de poliție au depistat 19 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 170 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 172 de fapte penale.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 779 de permise de conducere și retrase 287 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.485 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei.

În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 33 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 110.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.117) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 54 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale, fiind salvate 8 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 85.413 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 54 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.034 mijloace de transport și 87.179 de persoane, dintre care 9.266 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Primele zile ale minivacanței de Rusaliile ortodoxe, fără incidente grave în planul ordinii și siguranței publice. Numărul accidentelor rutiere grave, mai mic decât în anii precedenți. Detalii aici

25.783 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

228 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni. Detalii aici

807 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detalii aici

Sari la conținut