Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.979 de evenimente, 2.522 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.457 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 793 posibile infracțiuni, aproximativ 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 85 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 52 de autori în 38 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 131 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 134 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 458 permise de conducere și au retras 204 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.253 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 2 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 154 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 568 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 148.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.247) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 50 pentru stingerea de incendii și 13 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.395 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 97.592 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 642 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.606 mijloace de transport și 85.845 de persoane, dintre care 8.052 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut