Comunicat de presa

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au intervenit în 2.052 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.438 de situații de risc pentru cetățeni, cele mai multe fiind de tip medical.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 719 posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 78 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 116 autori de infracțiuni și au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare și au fost reținute 457 de permise de conducere, dintre care 26 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.089 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,1 milioane de lei, iar pompierii, în urma celor 79 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 239 sancțiuni contravenționale.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 4 persoane, iar piloții Inspectoratului General de Aviație au asigurat transportul unui pacient care avea nevoie urgentă de asistență medicală.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 106.872 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 503 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 34.2%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 62.263 de persoane cu 19.567 mijloace de transport, dintre care 8.372 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut