Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 3.767 de evenimente, 2.290 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.477 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 721 de posibile infracțiuni, aproximativ 21% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 125 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 117 fapte penale, iar față de 58 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 307 certificate de înmatriculare și au fost reținute 691 de permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.734 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 158 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 591 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 556.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.185 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 92 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflată în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 123.675 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 231 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44.7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.455 de mijloace de transport și 78.188 de persoane, dintre care 7.277 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut