Comunicat de presa

În ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.291 de evenimente, 2.802 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.489 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 779 posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 31 de persoane.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Sâmbătă, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 186 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 192 de fapte penale.

Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 764 de permise de conducere (116 pentru consumul de alcool și 14 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 259 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.050 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.246) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 72 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 24 misiuni aero-medicale, fiind salvate 23 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 127.606 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare. In ultimele 24 de ore nu a fost acordat nici un permis de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 37.001 mijloace de transport și 130.670 de persoane, dintre care 8.612 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

25.628  de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

192 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni. Detalii aici

835 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut