Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, personalul Ministerului Afacerilor Interne a intervenit la 4.147 de evenimente, 2.556 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.591 circumscrise situațiilor de urgență.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 257 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 602 permise de conducere, dintre care 40 pentru consum de alcool iar 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 858 de posibile infracțiuni, peste 16% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din polițiști și jandarmi au prins în flagrant 144 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 129 de fapte penale, iar față de 69 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Ieri, au fost depistate 28 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.492 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

La rândul lor, pompierii au efectuat 190 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 678 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 542.500 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.370 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 19 persoane.

De asemenea, polițiștii aflați la datorie au salvat 3 persoane aflate în situații critice.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 128.955 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 176 de permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 47,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.970 de mijloace de transport și 85.727 de persoane, dintre care 7.935 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA: Guvernul României a demonstrat o intensificare generală a eforturilor de combatere a traficului de persoane față de anul trecut. Detalii aici

Măsuri de siguranță pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Detalii aici  

Cercetat pentru pornografie infantilă și șantaj. Citește mai mult  

Aici regăsiți rezultatele activităților desfășurate de structurile MAI în minivacanță

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă la Conferința Ministerială a Forumului Salzburg. Citește mai mult

Sari la conținut