Comunicat de presă

În această dimineață, efectivele Poliției Române desfășoară 26 de percheziții în cadrul unor dosare penale din domeniile combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.

În ceea ce privește activitățile desfășurate în ultimele 24 de ore, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență au fost principalele obiective ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru gestionarea a 3.842 de evenimente, dintre care 2.342 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.500 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 770 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din polițiști și jandarmi au prins în flagrant 157 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 167 de fapte penale, iar față de 75 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Ieri, au fost depistate 21 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au fost prezenți în teren pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost retrase 271 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 529 de permise de conducere, dintre care 40 pentru consum de alcool, iar 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.587 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei.

Cele mai multe intervenții ale pompierilor, respectiv 1.259, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, au acționat pentru stingerea a 40 de incendii și au efectuat 9 misiuni pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 14 persoane.

Totodată, pompierii au efectuat 132 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 457 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 344.500 de lei.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 131.669 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 277 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.973 de mijloace de transport și 77.864 de persoane, dintre care 7.653 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28.439 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

151 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni, detalii aici

521 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, vezi știrea aici

Peste 28.400 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Bilanțul intervențiilor din ultimele 24 de ore. Citiți aici

Activități de prevenire desfășurate la Festivalul CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST de la Mioveni. Vezi aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Vezi aici

Sari la conținut