Conducătorii autoturismelor înmatriculate în străinătate, în atenţia poliţiştilor

În urma acţiunilor desfăşurate la nivel naţional, pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, poliţiştii rutieri au aplicat peste 6.100 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care conduceau auto înmatriculate în străinătate, ca urmare a neregulilor constatate. De asemenea, faţă de 232 de conducători auto s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-le reţinut permisul de conducere.În perioada 16-18 august a.c., la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, din cadrul I.G.P.R., poliţiştii serviciilor judeţene rutiere, Brigada Rutieră Bucureşti şi ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi au efectuat controale asupra a peste 35.000 de autovehicule, dintre care 16.181 de autoturisme cu numere de înmatriculare străine.Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 6.167 de sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea a 84 de infracţiuni şoferilor care conduceau autoturisme înmatriculate în stăinătate.Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 1.921 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au respectat normele rutiere privind regimul legal de viteză, iar 1.631 pentru neportul centurii de siguranţă.De asemenea, au fost reţinute 232 de permise, în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice şi au fost retrase din circulaţie până la remedierea defecţiunilor 132 de certificate de înmatriculare. Din numărul total de certificate retrase, 51 au fost ridicate pentru lipsa RCA-ului, iar 37 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice. În cadrul acţiunilor, pentru constatarea abaterilor de la normele rutiere privind respectarea regimului legal de viteză, poliţiştii au utilizat, toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie rutieră.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut