Conferinţă de presă susţinută de şeful D.O.S.P., chestor de poliţie Ioan Dascălu

Prioritatea celor aproximativ 1500 de poliţişti, pompieri şi jandarmi care acţionează în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile o constituie salvarea de vieţi omeneşti şi acordarea de sprijin cetăţenilor aflaţi în situaţii dificile.Mesajul a fost adresat astăzi, 26 ianuarie a.c., de şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu, în cadrul conferinţei de presă organizate începând cu ora 18.00, la sediul M.A.I., pentru comunicarea situaţiei evenimentelor produse ca urmare a fenomenelor meteorologice care au afectat anumite zone ale ţării.La conferinţa de presă au participat inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marcel Lucaciu, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. Chestorul de poliţie Ioan Dascălu a precizat faptul că, la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, este operaţional Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, structură din care fac parte reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de acest gen. Oficialul M.A.I. a solicitat cetăţenilor să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi pe teren şi să coopereze cu jandarmii, pompierii sau poliţiştii, prezenţi în teren pentru le acorda sprijin şi a remedia situaţia.Potrivit statisticilor, din cauza zăpezii abundente şi a vântului puternic au fost afectate 13 judeţe, fiind închise, total sau parţial, 22 de drumuri naţionale, 74 de drumuri judeţene, autostrăzile A1 şi A2, precum şi 3 sectoare şi Şoseaua de Centură a Capitalei (Ştefăneşti – Tunari, Jilava – METRO Militari, Tunari – Fundulea). În ultimele 24 de ore, 1.475 de angajaţi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor (529 pompieri, 184 jandarmi, 752 poliţişti, 10 poliţişti de frontieră), cu 484 de mijloace tehnice, au intervenit pentru a ajuta persoanele afectate de fenomenele meteo periculoase. Astfel, au fost evacuate şi adăpostite 2.058 de persoane (1.100 dintre acestea refuzând, iniţial, ajutorul autorităţilor). * * * În condiţiile în care CODUL PORTOCALIU s-a prelungit pentru judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea si Constanţa, lucrătorii M.A.I. vor continua să acţioneze pentru acordarea de sprijin cetăţenilor, evacuarea persoanelor aflate în dificultate sau izolate, deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate a materialelor de primă necesitate. Imagini video conferinţă de presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut