Ministrul Traian IGAŞ, la Reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian IGAŞ, a participat la Copenhaga, la Reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). În cadrul reuniunii, prima desfăşurată sub auspiciile Preşedinţiei daneze, discuţiile miniştrilor de interne s-au concentrat pe identificarea unor soluţii pentru a face faţă presiunii migratorii accentuate la frontierele externe ale Uniunii Europene, pe Carta verde a Comisiei privind reunificarea familială, precum şi pe aspecte referitoare la propunerile legislative privind lupta împotriva terorismului. În intervenţiile sale, ministrul Traian Igaş a susţinut dezvoltarea unui cadru comun pentru solidaritate practică şi veritabilă între statele membre, pentru a face faţă presiunilor migratorii şi a subliniat necesitatea implementării instrumentelor prin care se poate manifesta în mod practic această solidaritate, fie că este vorba despre asistenţă sporită din partea FRONTEX, finanţarea unor astfel de măsuri din viitoarele fonduri JAI, dezvoltarea EUROSUR sau de întărirea dialogului cu partenerii din statele terţe. Ministrul român de interne a apreciat dezvoltarea sistemului PNR european, în vederea contracarării ameninţărilor teroriste şi a susţinut soluţia finanţării acestuia din viitorul Fond de Securitate Internă. Alături de ministrul Administraţiei şi Internelor, la lucrările Reuniunii informale participă şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut