Flagrant furt din societate comercială

La data de 12 ianuarie 2012, în jurul orei 04:00, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată prin Dispeceratul 112 cu privire la faptul că pe str. Poştaşului, sectorul 3, a fost spart un magazin, autorii fugind de la faţa locului cu un autoturism. Deplasându-se în zonă, poliţiştii Secţiei 13 au depistat pe str. Brăţării, sectorul 3, un autoturism marca Opel, condus de O. Sorin de 23 de ani. Din primele cercetări s-a stabilit că acesta, împreună cu alţi indivizi, folosind autoturismul său şi un altul, marca VW, au spart magazinul menţionat, iar bunurile sustrase le-au transportat la domiciliul lui N. Florin, situat pe str. Petre Petre, sectorul 3. Poliţiştii s-au deplasat la casa indicată, observând în interior mai multe persoane. Din casă au ieşit mai mulţi indivizi care, profitând de întuneric, au încercat să fugă sărind gardurile, poliţiştii reuşind să-i prindă pe I. Florin de 21 de ani, şoferul autoturismului VW şi pe D. Mircea de 21 de ani. Bunurile furate şi sculele folosite la spargere au rămas în locuinţa lui N. Florin. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 11.01.2012, în jurul orei 22:00, cei în cauză s-au hotărât să spargă un magazin aflat în apropierea casei lui N. Florin. S-au deplasat spre magazin cu cele două autoturisme şi, în timp ce I. Florin şi O. Sorin îi aşteptau în maşini, ceilalţi, forţând uşa de acces, au pătruns în interior de unde au smuls un raft metalic cu ţigări pe care l-au pus pe portbagajul autoturismului VW şi l-au transportat la domiciliul lui N. Florin. Poliţiştii Secţiei 13 au stabilit în sarcina membrilor grupării aproximativ 10 infracţiuni de furt calificat săvârşite pe raza Sectorului 3.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 13, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu N. Florin, I. Florin, D. Mircea şi O. Sorin în stare de reţinere, în vederea identificării şi prinderea tuturor participanţilor.Imagini video pe site-ul www.politiacapitalei.roD.G.P.M.B. – COMPARTIMENTUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut