Furturi soluţionate de poliţişti în ultimele 24 de ore

I.P.J. BACĂU – Vasluian depistat şi reţinut după ce poliţiştii au stabilit că au sustras două autoturisme din comuna Motoşeni Poliţiştii din comuna Motoşeni au fost sesizaţi de către M. Constantin, de 37 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un autoturism fabricat în România care se afla parcat în curtea locuinţei sale. Poliţiştii au demarat imediat activităţile de cercetare şi în scurt timp au găsit autoturismul respectiv, abandonat pe un teren de la periferia comunei Motoşeni. Autoturismul prezenta avarii, iar poliţiştii au stabilit că din vehicul a fost sustras sistemul audio, care a fost ascuns de suspect în pădurea din apropiere. Ca urmare a investigaţiilor efectuate s-a stabilit că principalul suspect este Laurenţiu L., de 19 ani, din judeţul Vaslui. În aceeaşi zi, poliţiştii din Motoşeni au fost sesizaţi de către Romică B., din Galaţi, despre faptul că în noaptea precedentă i-a fost sustras autoturismul personal, care se afla parcat în faţa locuinţei părinţilor săi din comuna Motoşeni. Autoturismul a fost identificat de către poliţişti în faţa unei locuinţe din comuna Răchitoasa, în interiorul acestuia fiind identificate mai multe bunuri sustrase dintr-o societate comercială din comuna Podu Turcului, în aceeaşi noapte. Poliţiştii au stabilit că cel de-al doilea autoturism şi bunurile din societatea comercială au fost sustrase tot de către Laurenţiu L., împreună cu un minor din comuna Răchitoasa. Totodată s-a mai stabilit că autoturismele au fost conduse de Laurenţiu L., care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, furt calificat şi conducere fără permis. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Faţă de Laurenţiu L. s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu propunere de arestare preventivă.• I.P.J. BISTRIŢA NĂSĂUD – Poliţiştii l-au surprins noaptea în magazin, la furatAzi-noapte, la ora 00.25, poliţiştii au fost sesizaţi că o persoană necunoscută a pătruns într-un magazin situat pe Bd. Decebal din Bistriţa. La faţa locului echipajul de poliţie l-a surprins în flagrant pe T. Filip, de 21 ani, din Bistriţa, în timp ce încerca să sustragă diverse obiecte de vestimentaţie şi încălţăminte. Acesta a pătruns în magazin prin forţarea sistemului de închidere a uşii de acces. Bărbatul a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. • I.P.J. BRAŞOV – Trei zărneşteni prinşi de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Şercaia furând motorinăIeri, la ora 02.30, o patrulă a Secţiei 4 Poliţie Rurală Şercaia, aflată în misiune în localitatea Şinca Veche, a prins în flagrant trei zărneşteni de 22, 27 şi 31 ani, care sustrăgeau 80 l motorină din rezervorul unui autocamion parcat în faţa unui imobil din comună. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti şi vor fi prezentaţi azi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. • I.P.J. CĂLĂRAŞI – Dragalina – doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce sustrăgeau motorină din utilajeAgenţii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina au prins în flagrant, pe raza localităţii Dragalina, pe I. Ninel, de 24 de ani şi pe C. Vasile, de 35 de ani, ambii din Comuna Perişoru, Judeţul Călăraşi, în timp ce sustrăgeau motorină din utilajele ce execută lucrări la punctul de lucru de la km 110, pe tronsonul Fundulea – Feteşti.Cantitatea de 450 l de motorină era depozitată în 22 de bidoane, urmând ca prejudiciul să fie comunicat de societatea păgubită.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.• I.P.J. IAŞI – Încarcerat pentru furt calificatPoliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie – Compartimentul de Investigaţii Criminale l-au depistat, pe strada Clopotari din municipiul Iaşi, pe I. Vasilică, de 30 de ani, din Iaşi, pe numele căruia Judecătoria Iaşi a emis mandat de executare a pedepsei închisorii din data de 30 septembrie a.c., condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi în vederea executării pedepsei.• I.P.J. ILFOV – Arestat preventiv, după ce a fost prins de poliţişti cu bunuri furate asupra saSâmbătă, în jurul orei 1500, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Popeşti-Leordeni, în timp ce se aflau în patrulare, l-au depistat pe I.M., de 25 de ani, care avea asupra sa două laptopuri, o cameră de filmat, un aparat foto şi bijuterii din aur. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul sustrăsese bunurile menţionate cu puţin timp în urmă, din două imobile vecine, din localitatea ilfoveană Glina. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 12.000 de lei, a fost recuperat.Cel în cauză a fost reţinut şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu şi Judecătoriei Cornetu, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.• I.P.J. MARAMUREŞ – Flagrant organizat de poliţişti pentru a surprinde trei hoţi de flori de mină O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Tăuţii Măgheruăuş au prins în flagrant trei bărbaţi care sustrăgeau flori de mină dintr-o galerie aflată în conservare, situată la aproximativ 10 km localitatea Băiţa. Asupra acestora poliţiştii au găsit 13 bucăţi de calcit şi cuarţ. Bucăţile de piatră (Florile de mină) au fost ridicate în vederea confiscării şi urmează să fie evaluate de către un specialist în mineralogie în vederea stabilirii prejudiciului.Suspecţii, Imre L., de 49 de ani, Ioan B., de 39 de ani şi Radu C., de 46 de ani, toţi din Baia Mare, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut