Grupare infracţională specializată în înşelăciuni, destructurată

În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi poliţişti de frontieră, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au descins la 31 de locuinţe situate pe raza judeţului Timiş, în vederea destructurării unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave. Vor fi puse în aplicare 37 de mandate de aducere.În cursul anului 2013, poliţiştii B.C.C.O. Timişoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat cercetări privind o grupare infracţională specializată în comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi obţinut mai multe credite bancare, folosindu-se de documente falsificate.În vederea destructurării grupării infracţionale, în cursul acestei dimineţi, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu cei din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, beneficiind de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş, efectuează 31 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş. Vor fi puse în executare 37 de mandate de aducere.În fapt, membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că, în perioada 2010-2013, ar fi obţinut mai multe credite bancare, folosindu-se de documente falsificate, creând un prejudiciu de aproximativ 400.000 de lei.Un rol în coordonarea activităţilor infracţionale ale grupării îl avea o femeie de 41 de ani, care s-ar fi ocupat de racolarea persoanelor dornice să obţină cu uşurinţă un câştig ilicit.După obţinerea documentelor de identitate ale „săgeţilor”, aceasta apela la alte trei persoane, care deţineau tehnica necesară falsificării întregii documentaţii necesare pentru obţinerea creditelor.Printre suspecţi se numără şi angajaţi ai unităţilor bancare.La finalizarea percheziţiilor, toate persoanele identificate vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Timişoara, pentru audieri, fiind cercetate pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.I.P.I..I.GP.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut