IGPR, DGIPI – Acţiune comună finalizată cu prinderea în flagrant a unei grupări de traficanţi de persoane

Poliţiştii din Neamţ, cu sprijinul specialiştilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor, au reuşit identificarea şi probarea activităţii infracţionale a mai multor traficanţi de persoaneSub pretextul oferirii unor locuri de muncă bine plătite, în baruri şi cluburi din alte ţări, traficanţii au reuşit să înşele mai multe tinere. În realitate, odată ajunse la destinaţii, tinerele au fost obligate la practicarea prostituţieiMembrii unei grupări infracţionale specializate în săvâşirea de infracţiuni de trafic de persoane au fost prinşi în flagrant, în dimineaţa zilei de 18 iunie a.c., în urma unei ample acţiuni desfăşurate pe raza municipiului Bucureşti, de poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, în cooperare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Operaţiunea pe linia combaterii traficului de persoane s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor IGPR –Direcţia de Operaţiuni Speciale, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti sub coordonarea Serviciului Trafic de Persoane din cadrul Direciei de Combatere a Crimalităţii Organizate şi a procurorului şef al Biroului Teritorial Neamţ din cadrul D.I.I.C.O.T. La acţiune au participat şi efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ şi Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău. Cei doi suspecţi, respectiv U. Costel, de 36 de ani, din Municipiul Piatra Neamţ, cu antecedente penale şi P. Mitică, de 38 de ani, din Municipiul Bucureşti, au fost prinşi în flagrant de poliţişti chiar în momentul în care cumpărau de la o femeie, G. Maria, de 58 de ani, din Muncipiul Bucureşti, contra sumei de 500 Euro, o tânără de 21 de ani, din Bucureşti, ce urma să fie traficată în Germania în vederea practicării prostituţiei în folosul traficanţilor.La momentul prinderii în flagrant, cei doi traficanţi erau împreună cu altă victimă, racolată în acelaşi scop, respectiv Z. Mirela, de 18 ani, din judeţul Neamţ.Din cercetările desfăşurate de poliţişti, sub coordornarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprininul specialiştilor D.G.I.P.I., s-a stabilit faptul că, după realizarea tranzacţiei traficanţii de persoane urmau să se îmbarce imediat în autocarul cu destinaţia Germania, având deja achiziţionate bilete în acest sens.Simultan cu acţiunea de prindere în flagrant desfăşurată pe raza Municipiului Bucureşti, o fost derulată o altă acţiune pe raza municipului Piartra Neamţ, în cadrul acesteia la domiciliul lui U. Dorel, de 56 de ani, fiind găsită o altă minoră, care urma să fie trafciată cu alte victime în Germania la următorul transport.Din ancheta comună desfăşurată în această cauză s-a stabilit faptul că traficanţii au racolat, în cursul anului 2009, mai multe victime de pe raza Municipiului Bucureşti şi judeţelor Neamţ, Sibiu, Călăraşi, prin oferirea unor locuri de muncă bine plătite, în baruri şi cluburi din Grecia şi Germania, în realitate acestea fiind constrânse să practice prostituţia.Împotriva lui U. Costel, P. Mitică, şi G. Maria, procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ a luat măsura reţinerii pe timp de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de asociere şi sprijinire a a unui grup infracţional, trafic de persoane şi proxenetism, fapte prevăute şi pedepsite de de art. 8 din Legea 39/2003, art.12, art.12 şi 13 din Legea 678/2001 şi art. 329 alin. 2 din Cod Penal, urmând ca în cursul zilei să fie prezentaţi Tribunalui Neamţ cu propunere de arestare preventivă. Faţă de U. Dorel s-a dispus măsura cercetării în stare de libertate.Poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimninalităţii Organizate Neamţ, cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. vor continua activităţile de cercetare în această cauză în vederea identificării şi probării activităţii infracţionale şi a altor persoane suspectate de trafic de persoane. POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut