Dintre cele 13.600 de cazuri semnalate prin apeluri la numărul unic de urgență 112 și care au vizat încălcări ale legislației ce reglementează ordinea publică, 99% au fost gestionate de agenți și ofițeri ai Poliției Române și restul de Jandarmerie.
De asemenea, dintre cele peste 10.000 de cazuri de situații de urgență, peste 80% au fost gestionate de echipajele SMURD, fiind intervenții pentru acordarea ajutorului medical de urgență și transportul la spitale a unor pacienți. Peste 4.500 de pompieri și paramedici SMURD au intervenit în medie zilnică în această perioadă.
De asemenea, Inspectoratul General de Aviație a executat 60 misiuni aero – medicale.
În afara situațiilor gestionate în urma apelurilor primite la 112, Poliția Română a desfășurat, în aceeași perioadă, 1.622 misiuni ordonate în urma cărora au fost constatate 64.200 fapte contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 23.607.938 lei.
În această perioadă, au fost reținute 4.435 permise de conducere și 1.506 certificate de înmatriculare, au fost prinși în flagrant 881 autori de infracțiuni și au fost depistate 104 persoane urmărite național sau internațional.
De asemenea, în urma activităților judiciare, polițiștii au identificat 325 autori în dosarele penale aflate în evidență, până atunci, cu autor necunoscut.
Peste 2.800 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică la 277 manifestări. De asemenea, efectivele de jandarmi au executat zilnic misiuni în urma cărora au constatat 145 de infracțiuni și au aplicat 2.531 sancțiuni contravenționale în valoare de 621.880 lei.
În zonele montane au acționat zilnic, în medie, 184 jandarmi care au intervenit pentru salvarea a 6 persoane aflate în situații critice.
De asemenea, jandarmii au prins în flagrant 141 autori de infracțiuni.
Pentru supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat, în cele 81 de sectoare au acționat în medie zilnică peste 4.200 de polițiști de frontieră, cu aproximativ 1.000 de mijloace de mobilitate, dintre care peste 2.900 la supravegherea frontierei și peste 1.300 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Polițiștii de frontieră au constatat 115 infracțiuni, dintre care 48 la controlul frontierei și 67 la supravegherea frontierei. De asemenea, au fost aplicate 140 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.160 lei.
În această perioadă, nu s-a permis intrarea în țară a 131 cetățeni străini și nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 82 cetățeni, din diferite motive legale.
Inspectoratul General pentru Imigrări a organizat 40 acțiuni, în urma cărora au fost depistați 69 cetățeni străini cu ședere ilegală. Ofițerii IGI au luat în custodie publică 9 cetățeni străini și au participat la repatrierea, returnarea și expulzarea de pe teritoriul național al României a 11 cetățeni străini.
Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a eliberat peste 38.000 de documente de identitate.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a eliberat, în perioada 6 – 12 februarie a.c., 18.391 permise de conducere și 29.111 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost examinate 27.632 persoane (5.526/zi) dintre care 14.392 la proba teoretică și 13.240 la proba practică, procentul de promovabilitate fiind de 49,99% la proba teoretică și 48,78% la proba practică.
Direcția Generală de Pașapoarte a emis 29.778 (5.956/zi) documente de călătorie, dintre care 26.948 (5.390/zi) pașapoarte simple electronice și 2.767 (553/zi) pașapoarte simple temporare.