Numai în primele 2 săptămâni din luna februarie, Poliția Română a desfășurat 191 de acțiuni operative împotriva grupărilor de criminalitate organizată, a precizat ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI.
”Încă din prima zi în care am intrat în minister am solicitat poliției să înceapă un război cu grupările infracționale organizate, cu tot ceea ce înseamnă criminalitate cu impact major asupra ordinii publice” a reamintit, în deschidere, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela.
Având în vedere aceste rezultate, ministrul afacerilor interne a subliniat faptul că poliția a declanșat investigații ample pe multiple paliere în tot ceea ce privește criminalitatea din această țară, iar rezultatele vor fi făcute public imediat ce acest lucru va fi posibil, fără însă a fi afectat mersul anchetelor.
În context a făcut referire și la acțiunea care a avut loc în această dimineață, când polițiștii au executat 82 de percheziții la nivel național, urmând ca 72 de persoane să fie conduse la sediul poliției pentru cercetări în cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, corupție, abuz în serviciu, trafic de droguri, criminalitate informatică, pornografie infantilă și contrabandă.
”Nu ne limităm să facem curățenie doar în afara instituției, ci suntem foarte atenți și la personalul din MAI. Un singur exemplu vreau să vă prezint. Un ofițer de la Combaterea Criminalității Organizate, despre care avem suspiciuni rezonabile că s-a apropiat mult prea mult de infractori, și nu în sensul de a îi prinde, ci pentru a îi sprijini, începând de astăzi a fost pus la dispoziția unității, i-a fost retras accesul la informații clasificate și a fost sesizat parchetul competent pentru a desfășura cercetări penale pe numele său” a declarat Ion Vela.
În cadrul conferinței de presă, ministrul afacerilor interne a transmis un mesaj clar către angajații certați cu legea, declarând toleranță zero față de cei care ar trebui, prin atribuțiile ce le revin, să elimine criminalitatea, iar ei fraternizează cu infractorii.
În acest sens, ministrul Ion Marcel Vela a dispus inițierea demersurilor pentru operaționalizarea unei linii telefonice de contact care va funcționa la sediul MAI, prin care cetățenii să poată semnala acest tip de situații.
”Am decis să fac acest lucru pentru că mizez pe atitudinea civică a cetățenilor și pentru că știu că doar împreună cu cetățenii putem face curățenie în instituțiile publice” a precizat ministrul afacerilor interne, în finalul declarației de presă.