Întrevederea oficială a domnului Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, cu omologul ceh, domnul Vit RAKUŠAN

La data de 15 septembrie 2023, a avut loc la sediul MAI, întrevederea domnului Marian-Cătălin PREDOIU, viceprim – ministru, ministru al afacerilor interne cu domnul Vit RAKUŠAN, viceprim-ministru, ministru de interne al Republicii Cehe.

În cadrul dialogului, au fost evidențiate relațiile foarte bune dintre cele două state, atât la nivel bilateral cât și în cadrul UE, precum și importanța dialogului direct la nivel strategic și tehnic.

Cei doi demnitari au făcut o serie de aprecieri pozitive asupra cooperării între structurile de aplicare a legii și rezultate bune obținute în context operativ și a misiunilor specifice de prevenire și sprijin.

Referitor la problematica migrației, ministrul Cătălin PREDOIU a subliniat faptul că Pactul privind migrația și azilul rămâne în continuare un subiect important, partea română susținând aspectele de dimensiune externă a migrației și necesitatea îmbunătățirii cooperării în materie de returnare și readmisie și prevenirea migrației ilegale.

Promovarea soluțiilor durabile și eficiente trebuie să se bazeze, în mod prioritar, pe gestionarea la sursă a fenomenului migrației. Este necesară, totodată, asigurarea unui grad mai ridicat de protecție a frontierelor externe ale UE, proceduri mai rapide și mai eficiente pentru politica de returnare, măsuri mai eficiente pentru lupta împotriva traficanților și cooperarea strânsă cu statele terțe.

Agenda discuțiilor celor doi miniștri a cuprins și subiectul reformei din cadrul Poliției Române pentru optimizarea, din punct de vedere funcțional, a instituției, precum și subiectul aderării la spațiul Schengen.

La finalul întrevederii, domnul Cătălin PREDOIU i-a înmânat domnului Vit RAKUŠAN, viceprim-ministru, ministru de interne al Republicii Cehe, Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer, disticție acordată de Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, la propunerea fostului ministru al Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, în semn de apreciere pentru relațiile foarte bune de cooperare existente între cele două țări, înclusiv pe perioada PRES CZ a Consiliului UE.

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut