”Vom investi în toate componentele sistemului de intervenție în situații de urgență pentru că trebuie și este normal să luăm toate măsurile pentru a asigura servicii de calitate pentru cetățeni”, a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, vineri, 21 februarie a.c., la ședința de evaluare a activității desfășurate în anul 2019 de către Departamentul pentru Situații de Urgență și structurile aflate în coordonare.
Cu această ocazie, ministrul Ion Marcel Vela a subliniat faptul că toate rezultatele din anul 2019 au fost posibile datorită efortului comun al pompierilor, paramedicilor din MAI, salvamontiștilor, personalului Inspectoratului General de Aviație și al Ministerului Sănătății, precum și al asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale.
Ministrul Afacerilor Interne a atras atenția asupra faptului că cetățenii așteaptă performanță și profesionalism și, de aceea, este nevoie de flexibilitate și de deschidere pentru adaptarea serviciilor oferite la nevoile reale ale societății.
“Mi-am asumat prin jurământul depus că voi susține orice inițiativă, orice proiect în interesul românilor, că voi eficientiza sistemul situațiilor de urgență, voi schimba ce trebuie schimbat, voi îmbunătăți aspectele care s-au dovedit ineficiente“, a afirmat Ion Marcel Vela.
Totodată, Ministrul Afacerilor Interne a reamintit propunerile prezentate în această săptămână în fața comisiilor parlamentare pentru îmbunătățirea modului de intervenție în situații de urgență:
- elaborarea unui studiu comparativ în vederea armonizării cadrului legislativ cu incidenţă în situaţiile de urgenţă în acord cu cerinţele europene şi nevoile crescânde ale societăţii;
- continuarea şi îmbunătăţirea dotărilor la nivelul structurilor cu atribuţii în situaţii de urgenţă prin eficientizarea utilizării fondurilor bugetare şi europene;
- îmbunătăţirea sistemului de monitorizare a situaţiilor de urgenţă şi de coordonare/conducere a intervenţiei şi iniţierea demersurilor pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ cu incidenţă în situaţiile de urgenţă;
- dezvoltarea componentei aeriene pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, cu două submăsuri:
- operaționalizarea de noi Puncte de Operare Aeriană în zonele montane neacoperite la nivel național în raport cu autonomia aparatelor de zbor (Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest) și mărirea flotei de elicoptere prin implementarea programelor cu finanțare europeană;
- demararea unui program de finanțare guvernamentală prin autoritățile locale pentru înființarea de heliporturi pentru a asigura intervențiile pe timp de noapte în cât mai multe locații.
La evenimentul de astăzi au mai fost prezenți chestor șef de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, general de brigadă Paul Iamandi, inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, comandor Cătălin Dache, inspector general al Inspectoratului General de Aviație, general-maior ing. Ionel-Sorin Bălan, prim-adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, reprezentanți ai structurilor aflate în coordonarea DSU, precum și ai altor instituții sau autorități publice și ai organizațiilor neguvernamentale cu care colaborează DSU.