Jandarmi decorati

Astăzi, 10 martie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa domnului Iulian Fota, consilier prezidenţial şi a domnului chestor şef Dan-Valentin Fătuloiu, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., a avut loc ceremonia în cadrul căreia au fost conferite decoraţii cu însemne de război pentru 54 dintre jandarmii care au acţionat în cadrul misiunii de menţinere a păcii din Kosovo, sub egida Uniunii Europene (EULEX). Prin Decret Prezidenţial, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul dovedit pe timpul executării misiunilor, şapte ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române au primit Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război, iar 47 de subofiţeri jandarmi au primit Medalia Bărbăţie şi Credinţă clasa a-III-a, cu însemn de război. Informaţii suplimentareÎncepând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo, după realizarea transferului de responsabilitate între ONU şi UE, iar cei 54 de jandarmi medaliaţi au făcut parte din cel de-al IX-lea contingent care a participat la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo. Faţă de precedentele mandate (sub egida ONU), care se derulau pe o perioadă de un an, mandatul EULEX are o durată de şase luni.Misiunea internaţională continuă sub egida UE, în baza solicitării oficiale adresate României de către Consiliul Uniunii Europene, pentru punerea Detaşamentului de Jandarmi Români dislocat în provincia Kosovo sub mandat ONU, la dispoziţia Misiunii EULEX Kosovo, precum şi în baza solicitării Hotărârii C.S.A.T. nr. 172 din 18 decembrie 2007, privind aprobarea participării României cu 115 jandarmi şi 60 de poliţişti la misiunea UE din Kosovo, până la încheierea mandatului acesteia.Această misiune se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, respectiv contribuţia română la efortul general de asigurare a păcii şi siguranţei în Europa.Jandarmeria Română, ca forţă de poliţie cu statut militar este aptă să îşi aducă aportul la intenţia UE de dezvoltare a unei capacităţi militare flexibile şi interoperabile, capabilă să conducă simultan o serie de misiuni civile şi militare în scopuri diverse, corespunzătoare celor mai probabile situaţii.Un avantaj al Jandarmeriei Române îl reprezintă în special experienţa dobândită în operaţiunile internaţionale (participă din anul 2002 la misiunea de menţinere a păcii în provincia Kosovo, sub egida ONU).Principalele misiuni desfăşurate în Kosovo:- controlul mulţimilor – participarea la asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării unor adunări publice, mitinguri şi marşuri, precum şi a unor conflicte inter-etnice;- escortare şi protecţie parlamentari şi V.I.P – escortarea unor delegaţii oficiale, a parlamentarilor, precum şi a altor personalităţi oficiale; – paza şi apărarea unor obiective – paza şi apărarea unor instanţe de judecată pe timpul desfăşurării proceselor unor criminali de război, securizarea perimetrului exterior al închisorii Dubrava, alte obiective; – escortarea unor deţinuţi –paza pe timpul transportului de la locul de detenţie la sediul instanţelor de judecată;- operaţiuni speciale –arestarea unor suspecţi de crime de război, căutarea de armament, muniţie şi droguri, paza unor transporturi de materiale explozive şi de valori;- asigurarea sau restabilirea ordinii publice; – acţiuni în cooperare cu poliţia. [filename=cuvant_consilier_prezidential_Iulian_Fota.doc] [filesize=cuvant_consilier_prezidential_Iulian_Fota.doc] Nr. desc.: [downloads=cuvant_consilier_prezidential_Iulian_Fota.doc][filename=cuvant_secretar_de_stat_Dan_Valentin_Fatuloiu.doc] [filesize=cuvant_secretar_de_stat_Dan_Valentin_Fatuloiu.doc] Nr. desc.: [downloads=cuvant_secretar_de_stat_Dan_Valentin_Fatuloiu.doc]Imagini video de la aceasta activitate SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al JANDARMERIEI


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut