Jandarmii care au participat la misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan – NATO Training Mission au primit distincții pentru activitatea desfășurată în cadrul misiunii internaționale, de la ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, vineri, 25 mai a.c., la sediul instituției.În acest context, ministrul Administrației și Internelor i-a felicitat pe jandarmi pentru modul exemplar în care și-au reprezentat țara, subliniind că participarea acestora la misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan reprezintă, dincolo de îndeplinirea angajamentelor României față de instituțiile internaționale, o misiune în care au reprezentat valorile poporului român.“Bine ați revenit acasă şi felicitări pentru modul exemplar în care v-ați îndeplint îndatoririle. Sunt mândru de dumneavostră”, a delarat ministrul Ioan Rus.La rândul său, comandantul contingentului de jandarmi care a participat la misiunea din Afganistan, maior Ignia Gabriel, a mulțumit conducerii Ministerului Administrației și Internelor pentru sprijinul constant acordat în desfășurarea activității și a oferit ministrului Administrației și Internelor daruri simbolice, reprezentative pentru participanții la misiune.Pentru profesionalismul cu care și-au desfășurat activitatea în teatrul de operații din Afganistan, jandarmilor le-a fost decernată bareta ”distincția de serviciu pentru misiuni în străinătate”.La ceremonial au mai participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Administrației și Internelor, precum și ai structurilor subordonate. * * * Potrivit Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 29 din 22.03.2011, 66 de jandarmi participă la misiunea de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan. Aceştia au ca misiuni pregătirea poliţiştilor afgani pentru prevenirea şi aplanarea conflictelor, instruirea privind procedeele folosite pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică şi utilizarea armamentului din dotare.”Foto:George Calin/Agerpres”