Litoral, în siguranță

Pe parcursul acestei veri, polițiștii au fost prezenți pe Litoral pentru a le oferi celor aflați la malul mării informații și recomandări utile astfel încât vacanța să fie una plăcută și în siguranță. În aceste sezon estival, poliţiştii au fost prezenți pe Litoral atât pentru a acționa direct pentru siguranța turiștilor, cât și pentru desfășurarea de activități de informare și prevenire. Astfel, turiștii care s-au aflat în stațiunile de la malul mării au putut discuta cu polițiștii despre cele mai bune metode de prevenire a furturilor de pe plajă, din camerele de hotel, din autoturisme, prevenirea disparițiilor de copii și a implicării în jocuri ilegale de noroc.Pe lângă activitățile desfășurate cu turiști, polițiștii au instruit administratorii și personalului hotelurilor pentru adoptarea unor măsuri de siguranță necesare prevenirii furturilor din camerele de hotel și din autoturisme. Pe pacursul evenimentelor artistice care au avut loc pe Litoral, polițiștii au fost prezenți în mijlocul oamenilor pentru a le oferi informații utile cu privire la adoptarea unor măsuri minime de siguranță pentru prevenirea violențelor, a furturilor din buzunare, din autoturisme și a accidentelor rutiere ce au drept cauză conducerea sub influența alcoolului. Poliţiştii, împreună cu voluntari de la Crucea Roşie şi reprezentanţi Radio Vacanţa, au distribuit peste 10.000 de brăţări pe plaja familiilor cu copii aflați în vacanţă la mare, în cadrul campaniei „Brăţara de vacanţă”. Brăţara a fost destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral şi grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatori. Beneficiari direcţi au fost copiii cu vârsta până în 7 ani, iar brăţările de vacanţă i-au ajutat să ajungă mai repede înapoi la părinţi, în cazul în care s-au rătăcit.În această perioadă, poliţiştii împreună cu reprezentanţii altor organizații cu atribuții în domeniu, au desfășurat activităţi informativ-preventive în cadrul Proiectelor „Vara în siguranţă – Tu contezi cel mai mult!” și „Vacanţă în siguranţă – fără droguri!” în centre de plasament din Constanţa. Activităţile au avut drept scop creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a preadolescenţilor, adolescenţilor şi tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool şi alte droguri, precum şi prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor, dispariţiilor acestora și a accidentelor în rândul pietonilor.De asemenea, în cadrul campaniei ,,Siguranța ta, prioritatea noastră!”, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale, studenți ai Universității Ovidius și voluntari de la Crucea Roșie, au distribuit peste 30.000 de afișe și pliante și au oferit recomandări cu privire la cele mai bune metode de prevenire a faptelor ilicite. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut