Masuri fenomene meteo

În ultimele 24 de ore, în urma precipitaţiilor abundente, însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului, au fost înregistrate pagube însemnate în următoarele judeţe:BOTOŞANI: Echipele operative din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, împreunã cu primarii şi şefii şerviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă s-au deplasat în localităţile afectate, unde au efectuat evaluări ale pagubelor înregistrate. Astfel, au fost afectate 18 localităţi din 10 comune, fiind distruse parţial sau total acoperişurile a peste 1800 de case şi anexe gospodăreşti, a 18 obiective social-economice (şcoli, grădiniţe, cămine culturale, case parohiale, sedii ale posturilor de poliţie, primării, operatori economici), culturile agricole de pe o suprafaţă de aproximativ 2.600 de hectare. De asemenea, grindina a provocat avarii unui număr de 86 de autovehicule (parbrize sparte şi elemente de caroserie afectate).O femeie din comuna Viişoara a suferit traumatisme multiple dupã ce a fost surprinsă de căderile de grindină, fiind transportată la spital. IAŞI: Au fost înregistrate pagube în cinci comune şi oraşul Târgu Frumos, fiind afectate 1611 case şi anexe gospodăreşti, două obiective socio-economice, 370 autoturisme, 4434 hectare teren arabil, 5,7 km drum comunal şi au murit 686 animale.BACĂU: Au fost afectate comunele Hemeiuş, Mărgineni şi oraşul Buhuşi. Precipitaţiile abundente, însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului, au avariat acoperişurile a 30 de case, şase sere, 200 hectare tern agricol, un drum judeţean şi 15 drumuri comunale. În oraşul Buhuşi au fost rupte firele de joasă tensiune la trei stâlpi de iluminat public.De asemenea, fenomenele meteorologice s-au manifestat şi în judeţele Neamţ, Cluj, Caraş-Severin, Ialomiţa, Bihor şi Timiş, dar cu o intensitate mai redusă.Serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă (cinci ofiţeri, 36 subofiţeri cu şapte autospeciale şi şase motopompe), împreună cu membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă (51 persoane şi un autogreder) au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse.COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al IGSU


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut