Măsurile luate de structurile MAI pentru perioada minivacanței prilejuită de sărbătorirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române

Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri suplimentare pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică pentru mini – vacanța prilejuită de sărbătorirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

În perioada  24 – 26 ianuarie a.c.,  peste 16.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și angajați ai altor structuri ale MAI sunt mobilizați, la nivel național, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și a intervențiilor în caz de urgență.

La datorie, în această mini-vacanță, se află și echipajele de poliţie rutieră care sunt prezente în zonele turistice, dar şi pe principalele artere, pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului. Pentru evitarea accidentelor, recomandăm cetăţenilor să manifeste o atitudine preventivă în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, prin adaptarea vitezei la condiţiile meteorologice şi a celor din trafic. În medie, în fiecare zi, acționează în dispozitivul de siguranță rutieră 1.600 polițiști rutieri cu 290 aparate radar.

Efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite pentru a preveni şi gestiona, la nevoie, situaţiile periculoase care se pot produce în locurile unde sunt organizate evenimente. La nivel național, aproximativ 4.200 de pompieri sunt pregătiți să intervină în cazul producerii unor situații de urgență.

Inspectoratul General de Aviație are pregătite 11 elicoptere, dintre care 7 pentru intervenții în caz de urgențe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului care desfășoară misiuni operative.

În ceea ce privește Sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, astăzi, 24 ianuarie, sunt organizate 115 manifestări publice în 108 localități din 39 de județe și Municipiul București, Pentru asigurarea unui climat de ordine publică, peste 2.500 de angajați MAI – polițiști, jandarmi și pompieri, veghează la siguranţa participanţilor.

Pe lângă măsurile pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne participă, la nivelul întregii țări, la ceremoniile militar-religioase dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

În Capitală, la sediul Academiei de Poliţie care poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza va avea loc un ceremonial de depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului. La ceremonialul, devenit tradiție, participă studenți și reprezentați ai conducerii MAI.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut