Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN cu prilejul Zilei Evidenței Persoanelor – 24 Martie

Mă bucur că începând din acest an pe data de 24 Martie, toți angajații din domeniul Evidenței Persoanelor pot aniversa ziua structurii din care fac parte. Este o zi cu semnificație aparte atât din punct de vedere istoric – înființarea în 1921 a primului Birou al Populațiunii, cât și profesională pentru că este un moment în care cu toții avem ocazia să ne reamintim cât de importantă este munca colegilor din aceste structuri pentru fiecare cetățean al României.Cunosc din proprie experiență specificul muncii din domeniul Evidenței Persoanelor și pot spune cu sinceritate că în aceste instituții lucrează adevărați profesioniști, care dau dovadă permanent de solicitudine în relația cu beneficiarii serviciilor pe care le oferă. Pe lângă activitățile curente și poate uneori aparent banale, știu că aveți și cazuri complexe când, numai datorită implicării și profesionalismului personalului din structurile de Evidență a Persoanelor, poate fi ”redată” identitatea unor persoane, de altfel un drept fundamental al fiecărui cetățean.De curând, împreună cu dumneavoastră, am supus dezbaterii publice un proiect de lege privind cartea electronica de identitate, o inițiativă menită să aducă atât securizarea identității fiecăruia dintre noi, cât și o simplificare a relațiilor în raport cu instituțiile statului.Am convingerea că vom găsi, împreună cu cei care ne vor trimite propuneri pe acest proiect, cele mai bune soluții pentru ca în forma sa finală această lege să fie în beneficiul tuturor românilor!De Ziua Evidenței Persoanelor vă urez tuturor sănătate, putere de muncă și multe împliniri! La mulți ani!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut