Mesajul Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

Astăzi, 25 noiembrie, marcăm eforturile depuse la nivel internațional pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Din păcate, acest flagel există în toate colțurile lumii.

Violența de orice fel este condamnabilă, iar violența împotriva femeilor este un mod reprobabil prin care unii aleg să își dovedească falsa superioritate.

În fața soțiilor, a mamelor sau a fiicelor noastre ne putem impune doar prin iubire și gesturi frumoase, nu prin violență.
Instituțiile statului au responsabilitatea uriașă și obligația de a depune eforturi pentru a elimina si condamna , totodată, violența împotriva femeilor.

Noi, la Ministerul Afacerilor Interne, ne-am asumat această misiune și am făcut pași concreți și sustenabili pentru a atinge acest deziderat.
Instituirea posibilității ca polițistul să emită un ordin provizoriu de protecție a victimei împotriva agresorului și implementarea proiectului privind brățările electronice sunt doar două dintre aceste măsuri.
Efortul este dublat și de campanii de informare și educare, pentru că educația este un pilon important pentru eradicarea violenței și în special pentru eliminarea agresiunilor de orice fel împotriva femeilor. Victimele acestor agresiuni au nevoie să știe că nu sunt singure și se pot baza pe instituții puternice care le protejează.Să facem împreună front comun împotriva acestui tip de violență care lasă răni adânci în societate.

Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, adresez tuturor un apel de a se alătura eforturilor instituționale pentru ca împreună să eliminăm acest flagel care distruge vieți, frânge destine și provoacă suferință!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut