Nu lăsaţi incendiile să vă umbrească sărbătorile!

Peste 5.000 de pompieri cu aproximativ 1.100 de mijloace tehnice vor fi la datorie premergător şi pe timpul Sărbătorii Naşterii Domnului, iar alţi 5.000 sunt pregătiţi să intervină, pentru asigurarea misiunilor destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.Totodată, pentru răspunsul la eventuale urgenţe medicale, la nivel naţional vor fi disponibile 261 de echipaje de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor medical calificat, 26 unităţi de terapie intensivă mobilă, 6 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 36 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple. * * * Sărbătorile de iarnă reprezintă, pentru fiecare dintre noi, momente magice, încărcate de emoţie şi bucurie. Este perioada în care, cu mic cu mare, ne reunim în jurul unui simbol: bradul de Crăciun.Pentru a nu „umbri” aceste clipe minunate cu zgomotul sirenelor de pompieri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vă readuce în atenţie următoarele reguli de prevenire a incendiilor:• nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun, fie că este natural sau artificial, bradul se poate aprinde la fel de uşor, generând un incendiu;• de asemenea, nu aprindeţi artificii sau lumânări în interiorul locuinţelor şi a spaţiilor în care se organizează mese festive;• nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii;• nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice, a căror putere însumată depăşeşte puterea instalaţiei electrice;• nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de caldură, precum sobe, calorifere ori alte mijloace de încălzire sau în camera copiilor;• nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;• nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură;• nu lăsaţi sobele în funcţiune (cu focul aprins) înainte de culcare sau când părăsiţi locuinţa;• decuplaţi aparatele electrice la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi;• nu supraaglomeraţi cu mobilier încăperile în care se vor organiza mese festive;• nu faceţi focuri de tabără în imediata vecinătate a cabanelor montane;• în situaţia în care vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora şi instruiţi-vă copiii asupra modalităţii de evacuare în siguranţă în eventualitatea producerii unui incendiu;• nu fumaţi în încăperile destinate cazării.De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.Prudenţă recomandăm şi gospodarilor, care în această perioadă se vor îndeletnici cu diverse activităţi tradiţionale, şi, totodată, asigurarea măsurilor de protecţie împotriva focului, pentru a nu-şi periclita viaţa şi bunurile. I.G.S.U. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut