Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Valoare a alcoolemiei de 2,95 g/l pentru un conducător auto care a provocat un eveniment rutier, în municipiul Dorohoi. La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, Poliția Municipiului Dorohoi a fost sesizată despre faptul că la intersecția străzilor C.D.Gherea cu Dimitrie Pompeiu, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că, în jurul orei 13.45, I. Gheorghe, de 53 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe strada C.D.Gherea, ajungând la intersecția cu strada Dimitrie Pompeiu, a acroşat autoturismul în care se afla persoana care a reclamat evenimentul la poliţie, care aştepta să pătrundă în intersecţie, având prioritatea de trecere restricţionată de indicatorul “Oprire”. Din imapact a rezultat avarierea celor două autoturisme.La fața locului au fost identificaţi doar ocupanții autoturismului reclamantului, autoturism care circula în regim „Şcoala”. Conducătorul auto I. Gheorghe, care a provocat accidentul, a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orei 16.50, la domiciliul său.Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest. A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Analizele acestor probe au indicat valori de 2,95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,75 g/l alcool pur în sânge la a doua probă. I. Gheorghe este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără încuviințarea organelor de poliţie.Nu vă urcaţi la volan, daca aţi consumat băuturi alcoolice!Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.Sub această limită fapta constituie contravenţie, iar sancţiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă.Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege constuie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reactioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creste. Orice accident, rănire sau deces cauzate de consumul de alcool pot fi evitate în totalitate.Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!Respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede ori motociclete! DRUM BUN!I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content