Operațiunile cu pomi de Crăciun, verificate de polițiști

În perioada 15 noiembrie – 6 decembrie a.c, în cadrul acţiunii naţionale pentru prevenirea faptelor ilegale cu pomi de Crăciun, poliţiştii au constatat 570 de infracţiuni şi au aplicat peste 1.800 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat peste 8.400 de pomi de Crăciun, peste 7.100 de coroniţe de brad şi peste 16.000 de kg. de cetină, precum şi aproape 7.000 mc. de material lemnos. La data de 15 noiembrie a.c., a fost declanşată acţiunea naţională ,,Pomi de Crăciun” pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale în domeniul tăierii, transportului şi comercializării acestora. Astfel, poliţiştii de ordine publică de la inspectoratele judeţene de poliţie, sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din I.G.P.R. acţionează pe drumurile publice şi forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase, în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun.La activităţi participă şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.Până în prezent, poliţiştii au constatat 570 de infracţiuni, dintre care 402 prevăzute de Codul Silvic şi au aplicat 1.872 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 2.590.433 de lei.De asemenea, au fost confiscaţi 6.949,9 mc de material lemnos, în valoare totală de 978.157 de lei şi 8.426 de pomi de Crăciun, care au fost tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional, în valoare totală de 426.880 de lei.Totodată, au fost confiscate 7.173 de coroniţe de brad, în valoare de 10.344 de lei şi 16.083 de kg. de cetină, în valoare de 17.313 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut