Participarea secretarului de stat Bogdan Tohăneanu la cea de-a XX-a aniversare a ICMPD

Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu participă, în calitate de reprezentat al Ministerului Afacerilor Interne, la cea de-a XX-a aniversare a Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor în domeniul Migrației.Evenimentul se desfășoară în perioada 6 – 7 noiembrie ac., în Austria, la Viena și are ca temă “10 observații cu privire la viitorul migrației”. În acest context, oficialul M.A.I. va prezenta politicile elaborate și implementate de ţara noastră în domeniul migrației.Simpozionul din acest an reunește oficiali guvernamentali, practicieni, cercetători, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, instituțiilor UE și ai mass-media.Lucrările vor fi deschise de Peter Widermann, director general al Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor în domeniul Migrației şi de Johanna Mikl – Leitner, ministrul de Interne al Austriei. Discuţiile vor viza schimbul de informaţii cu privire la programele regionale în domeniu, precum şi evoluția fenomenului migrației în Europa. * * * Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale (ICMPD) a fost înfiinţat în anul 1993, la inițiativa Austriei și Elveției. Organizația a fost creată pentru a servi ca mecanism de sprijin pentru consultările informale, precum și pentru a oferi servicii de expertiză privind problemele de migrație și azil.ICMPD este o organizație internațională cu 15 state membre (Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Elveția) şi are reprezentanţe regionale în Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și America de Sud. Totodată, organizaţia deţine şi statutul de observator O.N.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut