Percheziţii în Mehedinţi

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul I.P.J. Mehedinţi au efectuat 25 de percheziţii la mai mulţi suspecţi de furturi. / Poliţiştii au recuperat mai multe bunuri provenite din furturi din locuinţe şi anexe gospodăreşti, iar 29 de persoane suspectate de comiterea infracţiunii de furt au fost conduse la poliţie în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun.Astăzi, 5 aprilie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Mehedinţi şi de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Acţiuni Speciale şi al celor din mediul rural, au pus în executare 25 de autorizaţii de percheziţie la locuinţele mai multor persoane din judeţul Mehedinţi, suspectate de comiterea de furturi, îndeosebi furturi din locuinţe. Astfel, poliţiştii au efectuat 18 percheziţii în comuna Dârvari, două în localitatea Strehaia, trei în municipiul Drobeta Turnu Severin şi două în comuna Izvoru Bârzii.80 de poliţişti au fost angrenaţi în acţiune. De asemenea, toate autoturismele care au ieşit din localitatea Dârvari au fost controlate, la toate ieşirile din localitate fiind prezente echipaje de poliţişti.În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate mai multe bunuri provenite din infracţiuni de furt, respectiv: obiecte de uz casnic şi gospodăresc, unelte folosite în construcţii, alimente şi cafea sustrase dintr-o societate comercială, dar şi produse accizabile netimbrate sau timbrate necorespunzător.Totodată, poliţiştii municipiului Drobeta Turnu Severin au destructurat şi o grupare formată din şase suspecţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani, care sustrăgeau cabluri de alimentare ale contoarelor de termoficare amplasate în scările de bloc, prejudiciul fiind de 30.000 de lei. Aproximativ 80% din cablul de cupru sustras a fost recuperat de poliţişti.29 de persoane suspectate de comiterea infracţiunii de furt au fost conduse la poliţie în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut