Peste 13.000 de angajați MAI, pregătiți să intervină în zonele vizate de atenționările de Cod Galben și Portocaliu de vreme severă

În contextul atenționărilor de COD GALBEN și COD PORTOCALIU de vreme severă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, potrivit cărora de astăzi, 25 noiembrie a.c., și până mâine, 26 noiembrie a.c., ora 16:00, în regiunile sudice, sud-estice și în zona montană, se vor  înregistra intensificări ale vântului, precipitații însemnate cantitativ, ninsori, viscol și polei, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse primele măsuri de pregătire astfel încât, dacă situația o va impune, intervențiile în sprijinul populației să se desfășoare fără probleme.

La acest moment, peste 13.000 de angajați MAI – pompieri, polițiști și jandarmi – cu aproximativ 6.000 de mijloace sunt pregătiți să intervină pentru protejarea oamenilor, fluidizarea căilor de acces și pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase.

O atenție deosebită va fi acordată în aceste zile circulației pe drumurile publice, având în vedere că se așteaptă depunere de polei, aceasta fiind una dintre principalele cauze de accident pe timp de iarnă.

Utilajele de deszăpezire acționează preventiv, la acest moment, pe DN 73 Fundata, DN 67C Novaci-Rânca, DN1 zona montană, DN 1A, unde ninge ușor și este carosabil umed.

Situația la nivel național este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI, astfel încât să se poată asigura o cât mai eficientă coordonare a intervențiilor din teren și a resurselor necesare.

Celor care intenționează să efectueze deplasări în zonele cu risc, le recomandăm să verifice condițiile de drum înainte de a pleca într-o călătorie. De asemenea, dacă vremea este severă, recomandăm să amâne călătoria sau să găsească rute alternative mai sigure.

Nu plecați la drum dacă nu aveți autovehiculul pregătit pentru condițiile de iarnă.

Totodată, pe parcursul deplasării, nu uitați să adaptați viteza la condițiile de drum și să păstrați o distanță suficientă față de celelalte mașini.

Orice situație de urgență poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!

Conducerea MAI se află în permanentă legătura cu prefecții din județele aflate sub atenționările de vreme rea, astfel încât, în situația apariției unor situații de risc pentru populație, să poată fi asigurate, cu celeritate, toate resursele necesare intervențiilor specifice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Sari la conținut