Peste 145 de persoane suspectate de infracţiuni, depistate

150 de infracţiuni, dintre care 36 de evaziune fiscală, au fost constatate de poliţiştii structurilor de investigare a frudelor, în ultima săptămână / Pentru săvârşirea acestor fapte sunt suspectate 146 de persoane.În perioada 11-17 decembrie a.c., în urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor–I.G.P.R., pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă, au fost constatate 150 de infracţiuni. Poliţiştii au depistat 36 de infracţiuni de evaziune fiscală, 18 înşelăciuni în relaţiile comerciale, 18 falsuri în înscrisuri, 17 infracţiuni la Legea 86/2006 privind Codul Vamal, 7 infracţiuni la Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, 4 infracţiuni la Legea nr. 59/1934 asupra cecului, 4 infracţiuni de delapidare, 4 de neglijenţă în serviciu, precum şi 4 infracţiuni la OUG 54/2010.Pentru săvârşirea acestor fapte sunt suspectate 146 de persoane, 6 dintre acestea fiind cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv.De asemenea, 10 persoane sunt cercetate în 7 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.Exemple:TIMIŞ – Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş efectuează cercetări faţă de două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, din care prima în stare de arest preventiv, iar cea de-a doua în stare de libertate.Suspecţii, unul în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, celălalt contabilul societăţii, au înregistrat şi declarat fictiv la D.G.F.P. Timiş livrari şi achiziţii efectuate pe teritoriul României şi decontul de TVA, în scopul de a deduce ilegal TVA , în cuantum de 884.601 lei.Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.BUCUREŞTI – A fost începută urmărirea penală faţă de administratorul unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, fiind suspectat că a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un stoc de marfă în valoare de 1.239.085 lei. În realitate acest stoc nu exista întrucât marfa a fost vândută, iar veniturile realizate nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii. Prejudiciul cauzat este în cuantum de 433.679 lei.PRAHOVA – În timpul unei acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul producerii, depozitării, transportării şi comercializării alcoolului şi a produselor din alcool, desfăşurată pe principalele artere rutiere din judeţ, poliţiştii prahoveni au identificat în trafic, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, care transporta alcool etilic.Verificările specialiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova au stabilit faptul că acesta transporta 2.500 litri de alcool etilic rafinat, fără documente de provenienţă, prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat depăşind 70.000 de lei.Alcoolul a fost ridicat în vederea confiscării, iar autoutilitara a fost indisponibilizată. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de achiziţionare de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii fiscali autorizaţi şi deţinere de produse accizabile nemarcate în afara antrepozitului fiscal, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2961 din Codul Fiscal.DOLJ – Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au reţinut un bărbat din Craiova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.În fapt suspectul, în perioada 2005-2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, cu ocazia executării mai multor contracte de lucrări obţinute în urma organizării unor licitaţii publice, a evidenţiat în actele contabile ale societăţii cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale şi a omis evidenţierea unor venituri realizate din activitatea economică, sustrăgându-se de la plata unor obligaţii fiscale în valoare de 2.794.493 lei.Totodată, cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că pentru diminuarea obligaţiilor fiscale, suspectul a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii mai multe contracte de prestări servicii fictive. Aceste contracte încheiate cu persoane fizice au fost semnate de suspect în calitate de beneficiar, deşi cunoştea că operaţiunile consemnate în acte nu reflectă realitatea.CONSTANŢA – La data de 14 decembrie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul I.J.J. Constanţa şi al ofiţerilor D.G.A. şi D.G.I.P.I., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat 42 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa, în vederea identificării membrilor unei grupări suspectaţi de depozitarea şi comercializarea ilegală de ţigarete şi băuturi alcoolice netimbrate sau cu banderole de marcare străine.Astfel, în urma percheziţiilor efectuate la imobilele şi societăţile comerciale folosite de membrii grupării au fost identificate 153.500 de pachete (3.070.000 ţigarete), de diverse mărci, netimbrate sau cu banderole de marcare din Ucraina, Republica Moldova şi Rusia, în valoare de 1.228.000 lei. De asemenea, a fost indisponibilizată de la una din persoanele percheziţionate, suma de 32.000 de lei.Totodată, în aceeaşi zi, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Constanţa, în colaborare cu lucrători ai Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au efectuat 11 percheziţii domiciliare, la sedii de societăţi comerciale, depozite şi hoteluri din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.În urma acestor percheziţii au fost identificate şi ridicate peste 130.000 de pachete ţigări netimbrate sau cu timbru din Republica Moldova sau Ucraina, 145 sticle vin fără timbru fiscal, 65 sticle şampanie fără timbru fiscal, mai multe sticle de whisky netimbrate, sumele de 59.000 lei, 420 euro şi 100 dolari.În fapt, din investigaţiile efectuate, a reieşit că, în cursul anului 2010, suspecţii, în repetate rânduri, au deţinut în afara antrepozitului fiscal, au transportat, au depozitat şi au comercializat către diferite persoane fizice sau juridice, importante cantităţi de ţigarete netimbrate sau cu timbre din R. Moldova ori Ucraina. Bunurile respective erau achiziţionate în mod fraudulos, în scop de revânzare, cunoscând împrejurarea că acestea proveneau din alte state şi fuseseră introduse ilegal în România.În prezent se efectuează cercetări faţă de cinci persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, speculă şi evaziune fiscală.În urma probatoriului administrat, pe numele suspecţilor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.BUCUREŞTI – În urma verificărilor efectuate de poliţiştii bucureşteni la o societate comercială administrată de un cetăţean sirian, s-a constatat că această firmă deţinea în gestiune 80 de tone de produse congelate din carne, provenite din achiziţii intracomunitare, pentru care nu au putut fi prezentate documente.Carnea, în valoare de 100.000 de euro, a fost indisponibilizată.Cercetările continuă faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, existând suspiciuni cu privire la faptul că acesta foloseşte societăţi interpuse.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut