Peste 15.000 de poliţişti, la datorie, de Revelion

Peste 15.700 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada 31 decembrie 2011 – 2 ianuarie 2012, pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în condiţii de siguranţă. În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112, vom fi la datorie.De Revelion vor avea loc în toată ţara 187 de manifestări publice la care este aşteptat un public numeros. În general, manifestările publice de amploare organizate de primării vor avea loc în marile oraşe, în pieţele centrale sau case de cultură.Pentru ca trecerea dintre ani să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, în perioada 31 decembrie 2011 – 2 ianuarie 2012, peste 15.700 de poliţişti vor fi gata să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte antisociale şi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, peste 8.800 sunt poliţişti de ordine publică, peste 2.500 sunt poliţişti rutieri, iar peste 2.300 sunt poliţişti de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi sau alte structuri ale poliţiei. De asemenea, peste 2.100 poliţişti vor constitui rezerva de intervenţie.Poliţia Română şi în această perioadă va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte. În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112, vom fi la datorie.Poliţia Română vă recomandă: În locurile publice:• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc. !• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice ! • Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere !• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane al căror scop este acela de a vă înşela !• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit !• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool !La cumpărături:• Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor;• Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei;• Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi ! • Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112 !În mijloacele de transport în comun:• Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun !• Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră !• Supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora !În tren:• Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp !• Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute !• Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute !• La urcarea şi coborârea din tren, supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele!• La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră !• Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare !• Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte !• Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători !Atenţie!În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. • Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavostră sau pe care le introduceţi în casă !• Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă !• Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori !• La plecarea de acasă, nu lăsaţi în uşă bilete care să dezvăluie acest lucru !• Împreună cu vecinii, stabiliţi un sistem de supraveghere atunci când lipsiţi de acasă, în mod special în noapţile de Crăciun şi Revelion !• Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante !De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Singurele obiecte pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţeni sunt: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de 3 grame.Poliţia Română recomandă cetăţenilor care optează pentru alegerea unui pachet de servicii turistice de pe internet verificarea temeinică a ofertei respective (existenţa unităţii de cazare în zona respectivă – hotel, pensiune etc.–, autenticitatea agenţiei de turism care oferă respectivele destinaţii turistice), întrucât „ofertele tentante” nu sunt întotdeauna şi reale. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut