Repartizarea absolvenţilor Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2011

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a analizat, la data de 30.12.2011, împreună cu şefii de arme şi cu locţiitori ai acestora, modul de repartizare în unităţile Ministerului a celor 583 de ofiţeri – absolvenţi, în anul 2011, ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi ai instituţiilor militare de învăţământ superior din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pregătiţi pentru nevoile MAI.„Aşa cum am stabilit, toţi absolvenţii Academiei, care de la 1 ianuarie 2012 intră în pâine, sunt încadraţi la baza sistemului şi vor lucra în sectorul operativ. Cu alte cuvinte, tinerii ofiţeri îşi vor începe cariera în stradă, acolo unde cetăţenii au nevoie de ei. Vă asigur că acelaşi lucru se va întâmpla, la încadrare, şi cu absolvenţii şcolilor de subofiţeri. Obiectivul nostru continuu este acela de a întări segmentul de ordine publică din mediul rural, dar şi alte zone unde situaţia operativă o impune”, a declarat ministrul Traian Igaş. Menţionăm că, după festivitatea de absolvire şi înaintare în gradul profesional şi militar, ofiţerii au fost repartizaţi în mod transparent şi echidistant, pe baza opţiunilor acestora, în ordinea descrescătoare a mediilor generale de absolvire. Posturile pentru care au optat ofiţerii au fost stabilite ţinând cont de situaţia operativă a fiecărui judeţ şi a proiecţiei realizate la momentul admiterii acestora în cadrul sistemului de învăţământ.Prezentăm mai jos situaţia repartiţiei ofiţerilor absolvenţi, pe judeţe.NR.CRT. JUDEŢUL OFIŢERI REPARTIZAŢI1. Bucureşti 1042. Alba 83. Arad 94. Argeş 55. Bacău 196. Bihor 107. Bistriţa-Năsăud 68. Botoşani 129. Brăila 710. Braşov 1111. Buzău 812. Călăraşi 1113. Caraş-Severin 914. Cluj 815. Constanţa 2816. Covasna 617. Dâmboviţa 918. Dolj 1119. Galaţi 1320. Giurgiu 1221. Gorj 822. Harghita 823. Hunedoara 1124. Ialomiţa 925. Iaşi 3626. Ilfov 2327. Maramureş 2128. Mehedinţi 629. Mureş 1130. Neamţ 1031. Olt 732. Prahova 1333. Sălaj 534. Satu-Mare 735. Sibiu 1336. Suceava 1437. Teleorman 1438. Timiş 3139. Tulcea 840. Vaslui 841. Vâlcea 942. Vrancea 5TOTAL 583


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut