Peste 260 de infractori prinşi de poliţişti în patru zile

263 de infractori au fost prinşi în urma acţiunilor desfăşurate de structurile Poliţiei Române, suplimentar faţă de dispozitivele curente de ordine şi siguranţă publică, pe parcursul a patru zile. De asemenea, au fost constatate peste 10.000 de abateri de la normele contravenţionale.În perioada 08 – 11 octombrie a.c., la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost organizate şi desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, acţiuni punctuale, atât cu efective proprii, cât şi în sistem integrat, cu participarea altor structuri şi instituţii publice cu atribuţii în domeniu.Astfel, la nivel naţional, în perioada menţionată, au fost desfăşurate 780 de acţiuni, dintre care 296 pe linie de ordine publică, 302 pe linie de circulaţie rutieră, 110 pe linie de investigaţii criminale, 42 pe linie de investigare a fraudelor şi 30 pe alte linii de muncă. În cadrul acestor acţiuni au fost efectuate 123 de percheziţii, 1.756 de controale, 456 filtre, 3 razii şi 323 alte activităţi.Poliţiştii au depistat 404 infracţiuni, dintre care 198 în flagrant delict şi au depistat 263 de infractori, dintre care 70 au fost reţinuţi şi 42 arestaţi. Au confiscat 5 arme, una letală şi 4 neletale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost identificate 4 autoturisme furate. Poliţiştii au constatat aproape 10.100 de abateri de la normele contravenţionale. Astfel, au fost aplicate 1.182 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 282 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 68 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 454 la alte acte normative.Cele mai multe sancţiuni, 8.087, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, prevăzute de O.U.G. 95/2002, dintre acestea 74 fiind aplicate pentru consum de alcool şi 2.899 pentru viteză.Poliţiştii rutieri au reţinut 761 de permise de conducere şi au retras 244 de certificate de înmatriculare pentru diferite nereguli tehnice.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.066.904 de lei, iar a bunurilor confiscate la 41.216.725 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut