Peste 640 de persoane dispărute şi date în urmărire identificate

În perioada 22 martie – 18 aprilie poliţiştii de la ,,Urmăriri” au depistat 350 de persoane dispărute, dintre care 219 copii şi peste 290 de persoane date în urmărire / Alte 113 persoane date în urmărire internaţională de autorităţile române au fost arestate pe teritoriul altor state, în urma colaborării prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol.În urma activităţilor de căutare şi identificare, poliţiştii au depistat 350 de persoane dispărute, dintre care 219 minori. Totodată, poliţiştii au depistat 291de persoane urmărite la nivel naţional, întrucât se sustrăgeau punerii în aplicare a mandatelor de arestare preventivă sau de executare a pedepsei cu închisoarea, pe care instanţele de judecată le-a emis pe numele lor. De asemenea, poliţiştii de la ,,Urmăriri” au pus în aplicare cinci mandate europene de arestare.Datorită colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 113 persoane urmărite de autorităţile române. * * * La data de 25 martie a.c., poliţiştii din Constanţa l-au depistat, în comuna Aliman, pe S. Marian, de 37 de ani, din aceeaşi localitate, care se sustrăgea executării unei pedepse de cinci ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.Poliţiştii Serviciul Urmăriri din I.G.P.R. l-au depistat în Bucureşti, la data de 31 martie a.c., pe P. Antonel, de 32 de ani, din Bucureşti, împotriva căruia autorităţile austriece au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de asociere criminală. Bărbatul a încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.Poliţiştii de la Biroului Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov l-au depistat, la data de 17 aprilie a.c., pe M. Adrian, de 38 de ani, din Braşov, condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru furt calificat. Bărbatul era dat în urmărire naţională, având pe numele său mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Braşov.La aceeaşi dată, poliţiştii din Galaţi l-au depistat pe J. Cristian, de 44 de ani, din localitate, internat la secţia de psihiatrie a unui spital din judeţ. Bărbatul, care era dat în urmarire naţională, avea emis manadat de executare a pedepsei cu închisoare de trei ani şi şase luni, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Cel în cauză a fost reţinut de poliţişti şi condus în arestul I.P.J.Galaţi, unde a fost încarcerat.Tot la data de 17 aprilie a.c., poliţiştii din Arad l-au depistat, în Municipiul Timişoara, pe R. Lazar, de 32 de ani, domiciliat în Bulgaria, faţă de care Biroul Naţional Interpol Sofia a dispus urmărirea internaţională, în vederea arestării şi predării către Bulgaria, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.Acesta a fost prezentat la Curtea de Apel Timişoara, care a dispus arestarea provizorie pentru cinci zile, în vederea predării autorităţilor bulgare. Bărbatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Timiş.Poliţiştii din Timiş l-au identificat, la 29 martie a.c., în Timişoara, pe D. M., de 9 ani, care, cu şase zile în urmă, plecase de la domiciliul bunicii sale din aceeaşi localitate.Poliţiştii din Capitală au identificat-o, la data de 5 aprilie a.c., pe V. A, de 9 ani, care dispăruse cu o zi în urmă de la locuinţa din Bucureşti. Copiii depistaţi de poliţişti au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut