Politia Română – măsuri preventive pe cele două autostrăzi

– Poliţia Autostrăzi suplimentează numărul de poliţişti pentru supravegherea traficului rutier pe cele două Austostrăzi- Cu sprijinul unui elicoper, traficul va fi supravegheat mâine şi dumnică – Peste 10 echipaje de poliţie rutieră vor fi prezente pe Autostrada A2, Bucureşti- Constanţa – Două echipaje SMURD vor fi pregătite să intervină dacă situaţia va impune Având în vedere că, în cursul zilei de mâine, 30 aprilie a.c., sunt estimate creşteri de valori ale traficului rutier, Poliţia Autostrăzi a dispus o serie de măsuri menite să asigure un trafic rutier în condiţii de normalitate şi legalitate.Astfel, mâine, între orele 17.00 şi 19.00, cu sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va pune la dispoziţie un elicopter, se vor desfăşura activităţi de monitorizare a trafcului rutiere pe Autostrada A2.De asemenea, Poliţia Autostrăzi a solicitat prezenţa a două echipaje ale SMURD (fiecare având în componenţă de descarcerare şi salvare) pentru a acorda sprijin de specialitate în situaţia în care va fi nevoie. Aceste două echipaje vor fi prezente, unul la kilometrul 20 şi altul la kilometrul 105.Informăm, totodată, că restricţia de circulaţie de la kilometrul 21, pe sensul de mers Cernavodă –Bucureşti, a fost ridicată, ca urmare a remedierii problemei legate de mentenanţa drumului în acea zonă.Pe Autostrada A2 vor acţiona mâine pentru a preveni evenimentele rutiere 10 echipaje de poliţie şi un echipaj moto, unele dintre acestea având în dotare si sisteme de supravehere a vitezei de deplasare.Poliţia Autostrăzi a solicitat, de asemenea, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România două seturi de semnalizare pe care, în situaţii de urgenţă, reprezentanţii acestei instituţii să le poată pune la dispoziţie pentru a putea marca corespunzător anumite probleme legate de un sector de drum.Şi pe Autostrada A1 Bucureşti –Piteşti au fost dispuse o serie de măsuri cu caracter preventiv ce constă în principal în suplimentarea numărului de echipaje de poliţie rutieră care vor acţiona în special pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pentru a nu-şi pune în perciol viaţa. Dumnică, 3 mai a.c., având în vedere că se estimează valori mari de trafic, cu sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care va pune la dispoziţie un elicopter, se vor desfăşura activităţi de monitorizare a trafcului rutiere pe Autostrada A2.POLITIA ROMANA – SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut