Poliția Română, prezentă la summitul UNCOPS II, de la New York

Săptămâna aceasta, șeful Poliției Române, chestor principal de poliţie Alexandru – Cătălin Ioniță, s-a aflat în Statele Unite ale Americii, la New York, unde a condus o delegație a Ministerului Afacerilor Interne, care a participat la Summitul Uncops II și a avut mai multe întâlniri bilaterale.În perioada 19 – 23 iunie 2018, o delegație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condusă de către șeful Poliției Române, chestor principal de poliţie Alexandru – Cătălin Ioniță, s-a aflat în Statele Unite ale Americii, la New York, în scopul participării la Summitul Uncops II și pentru a avea mai multe întâlniri bilaterale. Astfel, în perioada 20-21 iunie 2018, șeful Poliției Române, chestor principal de poliţie Alexandru – Cătălin Ioniță, a participat la cel de-al doilea Summit al șefilor de poliție și jandarmerie – UNCOPS II, organizat de O.N.U. – Departamentul Operații de Menținere a Păcii (DPKO), la sediul din New York, Statele Unite ale Americii. Din delegația Ministerului Afacerilor Interne au făcut parte și reprezentanți ai Jandarmeriei Române, inclusiv domnul inspector general, colonel Sebastian CUCOȘ, precum și domnul locotenent colonel Bogdan ȘTIR, atașatul de afaceri interne al M.A.I. la O.N.U. New York.În cadrul reuniunii, au fost discutate aspecte legate de reafirmarea rolului central pe care Poliția O.N.U. îl are în menținerea păcii la nivel global, generarea de capabilități de poliție care să contribuie la îmbunătățirea misiunilor O.N.U. și facilitarea eforturilor de reformare a organizației. De asemenea, în cadrul Summitului UNCOPS II, a fost realizat un schimb de opinii pe tema practicilor polițienești, necesare în cadrul activității de prevenire a conflictelor și consolidării păcii, precum și perspectiva participării Poliției Române cu personal la misiunile internaționale de menținere a păcii, sub egida O.N.U.. Totodată, în cadrul deplasării în Statele Unite ale Americii, delegația a participat și la o serie de întrevederi bilaterale. Astfel, miercuri, 20 iunie a.c., inspectorul general al Poliției Române a avut o întrevedere cu domnul William F. Sweeney Jr., șeful Biroului F.B.I. din New York. În cadrul acesteia, au fost discutate aspecte legate de cooperare bilaterală între Poliția Română și F.B.I., rezultatele obținute în cadrul cauzelor investigate în comun, precum și participarea polițiștilor români la programele de pregătire oferite de partenerul american. De asemenea, la data de 22 iunie a.c., delegația Ministerului Afacerilor Interne a avut două întâlniri, cu domnul ambasador Ion Jinga, Reprezentantul Permanent al României la Organizația Națiunilor Unite în New York. În cadrul întrevederilor, s-au discutat aspecte legate de cooperarea Poliției Române cu organisme și agenții ale O.N.U., rezultatele obținute și participarea în viitor cu polițiști români la misiuni O.N.U. de menținere a păcii. Delegația română, condusă de șeful Poliției Române, a mai avut o întâlnire de lucru cu domnul Luis Carrilho, șeful Diviziei de Poliție din cadrul Departamentului pentru Operații de Menținere a Păcii, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate inclusiv de participarea polițiștilor români la misiuni, sub egida O.N.U., în afara teritoriului român. Printre subiectele dezbătute, au fost și noile doctrine O.N.U., privind selectarea și recrutarea personalului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în vederea dislocării acestora în teatre de operații.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut