Poliţist prins în flagrant în timp ce primea 500 lei

Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Cugir, judeţul Alba, este cercetat în stare de libertate după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 500 lei pentru a interveni în vederea soluţionării a unui dosar penal privind furtul unor bunuri din locuinţă.Astfel, la data de 02.04.2010, la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba a fost înregistrat denunţul cetăţeanului B. P., care a sesizat faptul că agentul de poliţie C.V., agent în cadrul Poliţiei oraşului Cugir, i-a pretins bani pentru a interveni pe lângă alţi poliţişti în vederea soluţionării unui dosar penal în care denunţătorul avea calitatea de parte vătămată. În anul 2007, B. P. a depus o plângere penală la Postul de Poliţie Ceru Băcăinţi, unde era angajat agentul C.V., sesizând furtul mai multor bunuri, în valoare de 340 dolari, de către două persoane pe care le-a găzduit în imobilul său. Ulterior, a constatat că plângerea sa nu a fost înregistrată şi soluţionată.În baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului competent au organizat flagrantul, agentul de poliţie fiind prins în momentul în care primea suma de 500 lei de la B. P.. Înainte de intervenţia ofiţerilor D.G.A. şi a procurorului, poliţistul a convenit cu denunţătorul ca, după ce îi va „rezolva” dosarul penal, cetăţeanul să îi mai dea 500 de lei. În cauză, faţă de agentul de poliţie C.V. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 al. 1, rap. la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut