Precizări privind starea de sănătate a poliţistului Codruţ Oprea

Având în vedere unele aspecte prezentate în cadrul emisiunii „REALITATEA TE PRIVEŞTE”, difuzate în data de 28 iulie a.c., cu privire la situaţia poliţistului Codruţ OPREA, pentru corecta informare facem următoarele precizări: Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile de specialitate, inclusiv Direcţia Medicală, s-a implicat şi va continua să se implice în acordarea de sprijin poliţistului Codruţ Oprea, atât din punct de vedere financiar cât şi al asistenţei medicale. De altfel, acest sprijin a fost reflectat în mai multe rânduri, în comunicate de presă emise de la nivelul Ministerului. În cursul emisiunii menţionate, purtătorul de cuvânt al M.A.I. a solicitat Realitatea TV, în mod repetat, permisiunea de a interveni telefonic pentru a exprima poziţia oficială a Ministerului în legătură cu implicarea instituţiei, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman, în acordarea de sprijin poliţistului Oprea şi familiei sale. Această intervenţie ne-a fost refuzată, fapt neconform, în opinia noastră, cu deontologia profesiei de jurnalist, dar şi de natură să aducă prejudicii dreptului publicului la informare corectă, astfel încât acesta să-şi poată forma propria convingere în deplină cunoştinţă de cauză. În legătură cu această situaţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului, sesizând încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizualului referitoare la informarea corectă, obiectivă şi imparţială a publicului. Reamintim că, în luna decembrie a anului 2010, Ministerul Administraţiei şi Internelor a asigurat, pentru Codruţ Oprea, plata serviciilor medicale efectuate la clinica din Viena, în cuantum de aproximativ 10.000 de Euro – banii fiind alocaţi atât din bugetul instituţiei cât şi din contribuţia benevolă a cadrelor. Pentru a veni în sprijinul poliţistului, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a dispus lansarea unui apel umanitar la care, cu multă bunăvoinţă, au răspuns numeroşi angajaţi ai instituţiei din toate structurile componente, fiind achitate o serie de servicii medicale. Totodată, societatea civilă a susţinut apelul umanitar lansat de familie prin intermediul mass-media. În continuarea demersurilor, ministrul Administraţiei şi Internelor a dispus ca o echipă de medici din cadrul Direcţiei Medicale a M.A.I. să supravegheze îndeaproape acest caz şi să ţină permanent legătura cu medicii din Austria, pentru a cunoaşte evoluţia stării de sănătate a poliţistului. Totodată, a cerut ataşatului de afaceri interne din Austria să acorde tot sprijinul medicilor români. Potrivit înţelegerii cu clinica din Viena şi în acord cu legislaţia în vigoare, imediat ce s-a luat decizia medicală de a-l aduce în România pe poliţist pentru continuarea tratamentului medical, Ministerul Administraţiei şi Internelor a asigurat financiar tratamentul medical al poliţistului Codruţ Oprea, fiind achitată suma de 29.859 Euro, respectiv contravaloarea serviciilor medicale efectuate pe durata spitalizării. Încă de la internarea în Secţia de Neurochirurgie şi ulterior în Secţia A.T.I. a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, o echipă de medici din cadrul Direcţiei Medicale a M.A.I s-a deplasat la spital pentru a investiga starea de sănătate a pacientului, aceştia fiind în permanentă relaţionare cu medicii care îngrijeau pacientul, precum şi cu profesorul dr.Radu Alexandru Macovei, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca şi dr.Bogdan Opriţa, şeful SMURD Bucureşti, pentru a se informa cu privire la starea pacientului şi a întocmi rapoarte medicale în vederea informării conducerii Ministerului despre evoluţia medicală a acestuia. Pe parcursul internării poliţistului, prin grija Direcţiei Medicale şi a Centrului Medical Dâmboviţa, au fost asigurate medicamentele şi materialele medicale care nu se găseau în stocul spitalului, indispensabile îngrijirii pacientului. Elemente de background În data de 11 noiembrie 2010, rapoartele medicale indicau faptul că starea neurologică a poliţistului a cunoscut o evoluţie uşor favorabilă, iar medicii de la spital au sugerat că acesta ar putea beneficia de servicii medicale de o calitate superioară, în străinatate, la o clinică de recuperare neuromotorie. În consecinţă, Direcţia Medicală din cadrul M.A.I. a iniţiat o corespondenţă cu mai multe clinici de profil, în vederea găsirii unei soluţii medicale cât mai bune pentru recuperarea pacientului. În data de 15 noiembrie 2010 s-a primit din partea Clinicii de recuperare neuromotorii Hochegg din localitatea austriacă Grimmenstein confirmarea că poliţistul poate fi internat în data de 16 noiembrie 2010. Beneficiind de acordul familiei şi al medicilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru transportul bolnavului, Ministerul Administraţiei şi Internelor a asigurat, cu sprijinul domnului Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii Publice, transportul aerian sanitar până la Viena, iar prin demersurile ataşatului de afaceri interne pe lânga structurile Ministerului de Interne din Austria, transportul gratuit al pacientului, cu o ambulanţă de la aeroport până la clinica de recuperare neuromotorie din localitatea Grimmenstein. Pentru a discuta cu specialiştii care îl au în asistenţă pe pacientul Oprea Constantin Codruţ şi pentru o evaluare a stării de sănătate, doi medici specialişti din Direcţia Medicală şi Spitalul de Urgenţă “Prof.dr.Dimitrie Gerota” Bucureşti s-au deplasat în data de 8 martie 2011, la clinica de recuperare neuromotorie Hochegg. Conform celor transmise delegaţiei române de prof. univ. dr. Peter Schnider (verbal, şi ulterior în scris) externarea pacientului în data de 29.03.2011 şi întoarcerea acestuia într-un mediu în care se vorbeşte limba maternă este categoric o decizie bună, deoarece continuarea terapiei zilnice şi integrarea pacientului sunt de dorit a se realiza în România. Reprezentantul clinicii a apreciat că, deşi starea neurologică a agentului de poliţie a cunoscut o ameliorare constantă, progresia uşoară înregistrată nu va permite totuşi acestuia să revină la muncă, fiind astfel luată de către medicii austrieci decizia externării pacientului Codruţ Oprea din clinica din Viena şi continuarea tratamentului în România. Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a implicat prin Direcţia Medicală pentru asigurarea transportului în ţară al pacientului, la data stabilită de Clinica Hochegg şi internarea acestuia într-o clinică de recuperare neuromotorie din Bucureşti, pentru continuarea tratamentului. M.A.I./Direcţia Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut