Sărbători de iarnă în siguranță, la final

Peste 2.700 de infracțiuni și peste 62.500 de sancțiuni contravenționale constatate de Poliția Română în această săptămâna, ultima în care s-a acționat în baza Planului ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”. În baza Planului ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, Poliția Română a acționat la nivel național, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în sezonul rece. Astfel, în perioada 08 -14 ianuarie a.c., poliţiştii au constatat 2.708 infracţiuni, dintre care 1.542 de natură judiciară, 643 la regimul circulaţiei rutiere, 36 la Legea 241/2005, 104 la regimul silvic, 12 la Legea 407/2006 (regim. vânătoare), 4 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 367 alte genuri.În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 62.517 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7.490 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 808 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 116 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 329 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic şi 14 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 51.557 de sancţiuni contravenţionale, 13.205 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 306 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune, 27 pentru lipsa anvelopelor de iarnă și 13 administratorilor de drumuri. Totodată, au fost reținute 3.011 permise de conducere, dintre care 456 pentru viteză și 329 pentru consum de alcool, fiind retrase și 1.131 de certificate de înmatriculare, dintre care 27 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 14.528.572 lei, iar a bunurilor confiscate este de 159.535 lei. Totodată au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 150.153 de lei. Reamintim că, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, zilnic, polițiștii acționează la nivel național pentru a nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc, precum și pentru informarea populației, a conducătorilor auto, în ceea ce privește circulația rutieră pe drumurile publice. Totodată, polițiștii monitorizează modul de derulare a contractelor de deszăpezire.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut