Siguranța cetățenilor crescută: 157 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant

În ultimele 24 de ore:

21 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI.

Peste 29.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

581 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore au fost:

  • menținerea ordinii și liniștii publice;
  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • acordarea asistenței medicale de urgență;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la:

  • 4.326 de evenimente
    • 2.744 pentru menținerea ordinii publice
    • 1.582 situații de urgență

 

Ordine și siguranță publică

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 157 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 162 de fapte penale.

Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au luat măsurile legale.

64 de persoane au primit măsuri preventive.

În total, ieri pe teritoriul României, au fost semnalate 828 de posibile infracțiuni.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.781 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

 

Verificări cu aplicația eDAC

Aplicația eDAC își dovedește utilitatea și eficiența: 35 de alerte au fost semnalate ca urmare a celor 29.531 de verificări efectuate.

Au fost depistate:

  • o persoană urmărită;
  • 4 persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară;
  • 2 obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probă în cadrul procedurilor

 penale.

 

Siguranță rutieră

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 581 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Exemple: față de 43 dintre șoferi s-a luat măsura reținerii permisului de conducere, pentru fapte de o gravitate majoră, respectiv 37 pentru conducere sub influența alcoolului și 5 pentru conducere sub influența drogurilor sau a substanțelor interzise.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 354 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 354 de autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

 

Traficul la frontiere

Pentru siguranța frontierei de stat, polițiști de frontieră au acționat cu 898 de mijloace de mobilitate.

A fost efectuat controlul documentelor pentru 62.018 persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.447 de cetățeni ucraineni.

Totodată, au tranzitat granița, pe sensul de intrare în țară, 23.783 de mijloace de transport.

Nu s-a permis intrarea în țară a 49 de cetățeni străini și nu s-a permis ieșirea unui număr de 6 cetățeni, din diferite motive legale.

Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 478.748 lei.

Au fost constatate 39 de infracțiuni, din care 15 la controlul frontierei, 9 la supravegherea frontierei și 15 în zona de frontieră.

S-au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.140 lei.

 

Situații de urgență

Pompierii au prevenit producerea unor incendii prin identificarea a 273 de deficiențe la obiectivele verificate, care reprezentau un pericol pentru cetățeni. Măsurile dispuse au avut termen imediat pentru ca eventuale tragedii să nu se întâmple.

Salvatorii au desfășurat 1.308 misiuni pentru acordarea asistenței medicale, 70 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 5 persoane.

 

Aviație

14 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:

  • misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.
  • misiuni de monitorizare a traficului rutier
  • misiuni de supraveghere a frontierei de stat.

În urma misiunilor aero-medicale piloții Inspectoratului General de Aviație au fost salvat 16 persoane.

 

Servicii publice pentru cetățeni

Au fost eliberate 3.307 permise de conducere și au fost înmatriculate 7.729 de vehicule.

De asemenea, 4.474 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:

         – 2.334 proba teoretică

         – 2.140 proba practică

Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea la permise, înmatriculări și pașapoarte se poate face on-line.

 

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Lucrătorii IGI au organizat 20 de acțiuni, în urma cărora au fost depistați 12 cetățeni străini cu ședere ilegală.

În privința cetățenilor ucraineni, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.465 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 162.533 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 25 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,5 %.

 

Tags

Poliția Română 

Jandarmeria Română 

Poliția de Frontieră 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență 

Inspectoratul General pentru Imigrări

Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne 

 

*

**

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28.439 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

151 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni, detalii aici

521 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, vezi știrea aici

Peste 28.400 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Bilanțul intervențiilor din ultimele 24 de ore. Citiți aici

Activități de prevenire desfășurate la Festivalul CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST de la Mioveni. Vezi aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Vezi aici

Sari la conținut