Videoconferință pe tema alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale

Marţi, 22 mai a.c., la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor a avut loc o videoconferinţă susţinută de secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, având ca temă măsurile şi misiunile circumscrise alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din l0 iunie a.c.La această activitate au participat reprezentanţii Centrului Operaţional de Comandă din M.A.I., conducerea Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, precum şi inspectorii generali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.La nivel teritorial, au participat șefii, adjuncții și alți reprezentanți cu funcții de conducere din cadrul inspectoratelor județene de poliție, jandarmi, situații de urgență, poliție de frontieră, șefii structurilor pentru administrarea bazelor de date, ai serviciilor județene de informații și protecție internă. În cadrul acestei întâlniri de lucru, secretarul de stat, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a făcut o analiză de etapă a principalelor evenimente cu incidenţă electorală, înregistrate la nivelul ţării, reamintind totodată factorilor de decizie din M.A.I cu responsabilităţi în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, necesitatea desfăşurării unui proces electoral corect şi echidistant.“Organizarea de alegeri corecte constituie pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor obiectivul prioritar în perioada următoare, ceea ce nu înseamnă că trebuie să neglijăm celelalte aspecte legate de siguranţa concetăţenilor noştri. De aceea, vă cer implicare totală şi reacţie fermă în prevenirea incidentelor de natură electorală şi intervenţie rapidă când suntem sesizaţi cu privire la orice fel de incidente care ar putea pune sub semnul întrebării desfăşurarea alegerilor locale sau care pot aduce atingere liniştii şi siguranţei comunităţii în care trăim”.În acest context, Ioan Nicolae Căbulea a prezentat o analiză a incidentelor înregistrate la nivelul întregii ţări, care au legătură cu procesul electoral, subliniind bună cooperare a structurilor M.A.I în realizarea atribuţiilor ce le revin conform legii. Secretarul de stat, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a cerut celor prezenţi ca fiecare angajat al ministerului să dea dovadă de corectitudine şi să-şi îndeplinească cu probitate atribuţiile de serviciu:”Vă cer să acţionaţi proactiv, echidistant şi ca reprezentanţi ai autorităţilor de apărare şi implementare a legii, fie că sunteţi poliţişti, jandarmi sau reprezentaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aveţi datoria de a interveni prompt în fiecare situaţie care contravine legii. Vă asigur că voi lua măsuri împotriva celor care nu înţeleg acest lucru şi se abat de la respectarea legii”.Oficialul M.A.I a cerut celor prezenţi să nu uite că informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal reprezintă o altă prioritate a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la fel de importantă ca asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării alegerilor publice locale, sens în care la nivelul ministerului este în curs de derulare campania publică de informare “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”.Prezent la întâlnirea de lucru, chestorul principal de poliţie Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, a menţionat buna cooperare la nivel interinstituţional între poliţie şi celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea alegerilor publice locale, apreciind funcţionarea bună a centrelor de comandă de la nivel teritorial, organizate să acționeze în sistem integrat. În acelaşi context, şeful Poliţiei Române a cerut inspectorilor șefi de poliţie de la nivel teritorial implicare în rezolvarea tuturor incidentelor care pot aduce atingere ordinii de drept.Inspectorul General al Jandarmeriei Române, general maior Pop Gavrilă, alături de șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marcel Lucaciu, au cerut reprezentanţilor M.A.I din teritoriu prioritizarea resurselor şi grijă sporită în asigurarea securităţii participanţilor la evenimentele publice, care implică un public numeros.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut