Controale pentru combaterea comerţului ilegal cu rechizite şcolare

Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, în zilele de 28 si 29 august a.c., o acţiune de control la comercianţii din două complexe comerciale, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrafacerii, fiind vizaţi în special cei care comercializează rechizite şcolare./ În urma acţiunii, au fost constatate 12 infracţiuni, indisponibilizate mărfuri în valoare totală de 340.000 de lei şi aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 231.000 de lei.

Măsuri luate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului pe DN1

Pentru creşterea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului pe DN1, în localitatea Buşteni, în noaptea de 28 spre 29 august a.c., au devenit operaţionale “semafoarele inteligente”, situate la trecerea de pietoni de la intersecţia DN 1 cu strada Cuza Vodă. Acestea au fost amenajate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pietonilor care nu pot folosi pasarelele pietonale.

„Vânzători” implicaţi în activităţi de trafic cu valută contrafăcută, depistaţi

Poliţiştii din cadrul D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălare a Banilor, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Bucureşti, au depistat doi membri ai unei grupări infracţionale, specializată în producerea şi plasarea de bancnote contrafăcute. Cei doi sunt suspectaţi că au oferit spre vânzare 9.900 de dolari americani, în bancnote susceptibil a fi contrafăcute.

Descinderi ale Poliţiei Capitalei, în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală

La această oră, poliţiştii Capitalei specializaţi în investigarea fraudelor de la sectorul 6 cu sprijinul colegilor de la Serviciul de Actiuni Speciale, coordonaţi de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pun în executare patru autorizaţii de percheziţie şi trei mandate de aducere.
Percheziţiile au loc în Bucureşti şi vizează identificarea şi reţinerea a trei bărbaţi suspectaţi de evaziune fiscală, care ar fi prejudiciat statul român cu peste un milion de euro.

ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut