Un nou an universitar, în siguranţă

Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică cu ocazia festivităţilor prilejuite de deschiderea noului an de învăţământ. De asemenea, pentru un an universitar în linişte, a fost elaborat un plan de măsuri privind îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în zona centrelor, campusurilor universitare şi a căminelor studenţeşti, în anul de învăţământ 2013 – 2014.

Alege Viaţa! Acţiune la nivel naţional pentru respectarea regulilor de circulaţie rutieră!

În perioada 27 -29 septembrie a.c., premergător începerii anului universitar, Poliţia Română a coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru reducerea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. / Poliţiştii au constatat 300 de infracţiuni, au aplicat aproximativ 26.000 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 936 de permise conducere şi retras 364 de certificate înmatriculare.

Modificare HG – constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52 / 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia.

ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut