Prima sesiune de formare în domeniul prevenirii supradozelor 26 mai 2016 Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat, în perioada 25 – 26 mai a.c., prima sesiune de formare din România în domeniul prevenirii şi managementului supradozelor de opiacee.
Temele de actualitate ale MAI discutate de ministrul Petre Tobă cu reprezentanții sindicali 26 mai 2016 Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut astăzi o întâlnire cu membrii din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul MAI, în care s-au trecut în revistă prioritățile ministerului pentru perioada imediat următoare și au fost discutate temele de interes comun privind angajații ministerului.
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Ministerul Afacerilor Interne își deschide porțile! 26 mai 2016 Copiii, părinții și toți cei interesați sunt așteptați miercuri, 1 iunie 2016, în Piața Revoluției nr. 1A, pentru a vizita sediul ministerului nostru și standurile unde vor fi expuse tehnica de intervenție şi autospecialele polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră şi pompierilor.