Organizarea alegerilor și reducerea deficitului de personal, principalele priorități ale acestei perioade

Analiză de etapă la MAI – Organizarea alegerilor și reducerea deficitului de personal, principalele priorități ale acestei perioade

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a condus astăzi o ședință de evaluare a stadiului îndeplinirii obiectivelor prioritare ale MAI care decurg din Programul de Guvernare, Strategia Națională de Ordine Publică și celelalte strategii sectoriale din domeniul Ministerului Afacerilor Interne.

Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a convocat astăzi, la sediul MAI, Comisia Tehnică Centrală pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, ședința având loc în sistem videoconferință cu prefecții și membrii Comisiilor tehnice județene. Alături de MAI, din Comisia Tehnică Centrală fac parte reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, Institutului Național de Statistică și ai altor instituții și agenții cu atribuții în organizarea alegerilor.

Agenți de poliție cercetați într-un dosar de corupție

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, efectuează urmărirea penală într-un dosar penal faţă de 3 agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş – Serviciul Rutier, un agent din cadrul Poliţiei Locale Piteşti, precum şi faţă de o altă persoană, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, precum şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut