Institutul de Studii pentru Ordine Publică: „modelul românesc” de pregătire anticorupţie

Luni, 11 martie 2013, conducerea Institutului de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a primit vizita unei delegaţii a Comisiei Anticorupţie din Iordania.Vizita delegaţiei iordaniene se realizează în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea Luptei împotriva Corupţiei”, coordonat de Institutul HAUS pentru Managementul Public din Finlanda, al cărui beneficiar este Comisia Anticorupţie din Iordania. Proiectul urmăreşte punerea în aplicare a Strategiei Anticorupţie a acestei ţări, în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale şi ale UE.În cadrul întrevederii, specialişti ISOP au prezentat Programul de pregătire profesională «Expert prevenire şi combatere a corupţiei», autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi lansat în primele luni ale acestui an.Directorul ISOP, chestor – şef de poliţie Aurel Vlădulescu, a subliniat că “recenta recertificare ISO 9001 2008 a institutului în domeniul managementului calităţii de către RINA SIMTEX confirmă valoarea naţională şi europeană a activităţii desfăşurate de un colectiv profesionist”. Părţile au convenit să exploateze oportunităţile oferite de Acordul guvernamental româno – iordanian, semnat la Bucureşti la 17 septembrie 1999. În acest sens, ISOP şi-a exprimat disponibilitatea de a împărtăşi din experienţa acumulată în domeniu şi de utiliza infrastructura proprie pentru pregătirea specialiştilor iordanieni în lupta împotriva corupţiei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut