Poliția Română a realizat prima extrădare din Federația Rusă către România

La data de 18 noiembrie a.c., o escortă a Poliţiei Române l-a preluat de la Moscova pe cetăţeanul moldovean P. VITALIE, de 33 de ani, urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceasta este prima extrădare care se realizează din Federaţia Rusă către România.Extrădarea urmăritului este rezultatul eforturilor comune ale Poliției Române prin Biroul Naţional INTERPOL Bucureşti, Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, autorităților judiciare ruse şi ale Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. De asemenea, am beneficiat de un sprijin important din partea Secretariatului General al O.I.P.C. –INTERPOL.Menționăm că, extrădarea urmăritului este prima care se realizează din Federaţia Rusă către România.Acesta a fost introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul D.G.P.M.B., urmând a fi declanșată procedura de confirmare a mandatului de arestare preventivă de către magistrații Tribunalului București.Reamintim faptul că, la data de 11 iunie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Naţional Interpol Bucureşti, a fost anunţat de către Interpol Moscova cu privire la admiterea extrădării către România a lui Vitalie P..Acesta este suspectat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pe numele său Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-A Penală, emiţând, la data de 18.01.2013, mandat de arestare preventivă, mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională.Prin intermediul Biroului Naţional Interpol Bucureşti din cadrul C.C.P.I.-I.G.P.R. acesta a fost dat în urmărire internaţională, urmărirea fiind difuzată în toate cele 190 de state membre ale O.I.P.C.- Interpol.Pentru prinderea acestuia, Poliţia Română a colaborat, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, cu Poliţiile din Rusia, Italia, Moldova şi Marea Britanie.Poliţia Română a fost anunţată, la data de 7 februarie a.c., de către Interpol Moscova cu privire la reţinerea urmăritului internațional P. Vitalie. Astfel, autorităţile române au demarat procedurile judiciare pentru extrădarea suspectului.În fapt, acesta este suspectat că, la data de 26.11.2012, a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK 47 asupra unui bărbat care îşi parca autoturismul în parcarea de reşedinţă, după care, observând că victima nu a decedat, a coborât din autoturism şi, folosind pistolul MAKAROV pe care îl avea asupra sa, a executat mai multe focuri de armă în direcţia victimei.În cauză, pentru identificarea principalului suspect, a fost constituit un colectiv de procurori, condus de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care a coordonat întreaga activitate desfășurată de ofițerii Serviciului Omoruri din cadrul D.G.P.M.B..Pentru depistarea şi prinderea acestuia, Poliţia Română a pus la dispoziţie resurse importante, atât din punct de vedere al structurilor specializate ale Poliţiei Române, respectiv Institutul Naţional de Criminalistică, Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cât şi a efectivelor implicate.În caz, o contribuţie importantă, a avut-o colaborarea cu Serviciul Român de Informaţii.Pentru soluţionarea acestui caz, șeful Poliţiei Române transmite tuturor structurilor implicate mulţumiri.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut